Cascada Bigăr, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, s-a prăbuşit luni din cauze naturale, a anunţat Romsilva pe pagina sa de Facebook.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

“Avem, din păcate, şi o veste neplăcută. Cascada Bigăr, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, s-a prăbuşit astăzi (luni, n.r.) din cauze naturale. Travertinul şi muşchii care s-au acumulat în timp au crescut în dimensiuni şi greutate, iar astăzi a cedat sub propria greutate. Colegii noştri sunt la faţa locului, iar zilele următoare vom reveni cu mai multe amănunte şi imagini”, precizează Romsilva.

Reprezentanții regiei susțin că travertinul și mușchii care s-au acumulat în timp au crescut în dimensiuni și greutate, iar luni cascada a cedat sub propria greutate.

Angajați ai Romsilva sunt la fața locului pentru a evalua situația.

https://fb.watch/5_7tLO_NC_/

Cascada Bigăr, desemnată „cea mai frumoasă din lume”

Cascada a fost necunoscută publicului larg până în 2013, când o fotografie a cascadei Bigăr a ajuns la „The World Geography”, un site care se ocupă de subiecte legate de geografie, natură, destinaţii turistice neobişnuite.

În plus, într-unul din topuri realizate de „The World Geography”, cascada Bigăr fost desemnată cea mai frumoasă din lume. Ulterior, jurnaliştii de la Huffington Post au publicat un articol pe baza topului întocmit de „The World Geography”, în care se spunea despre cascadă că este “un loc magic, desprins parcă din basme”.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania