Fără Deva Jazz Festival în acest an. Directorul festivalului spune că ar trebui să aducă bani de acasă. Primarul Devei anunță că evenimentul ar putea totuși avea loc

„Cu părere de rău trebuie să vă anunțăm că am decis anularea ediției din 2021 a festivalului de jazz de la Deva din motive financiare”, au anunțat marți organizatorii Deva Jazz Festival. Ar fi fost a patra ediție a festivalului, iar planurile erau ambițioase: opt zile de jazz la Deva (22 – 29 august), două secțiuni – Jazz in the Church și Jazz in the Green, cu șase locuri de concerte, 20 de trupe invitate, peste 100 de artiști. Buget – 300.000 de lei. ȘTIRILE TRANSILVANIEI a vorbit cu cei implicați în proiectul Festivalului de Jazz de la Deva pentru a afla cum s-a ajuns în situația anulării evenimentului și ce se va întâmpla pe viitor cu Deva Jazz Festival.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Directorul festivalului, Cristian Răcășan, susține că, din păcate, nu s-a găsit o modalitate de finanțare a Deva Jazz Festival în acest. Până acum, cele trei ediții ale festivalului au fost organizate „sub umbrela” Serviciului Cetate din subordinea Primăriei Deva (prima ediție) și Centrului Cultural „Drăgan Muntean” (edițiile 2019 și 2020). „Organizatorul principal era Primăria Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” și eu eram doar specialistul la care ei apelau pentru contractat firme, pentru logistică, pentru transport, bilete de avion. Sigur, toate plățile le făcea Centrul Cultural. În martie anul acesta am avut o întâlnire la Primăria Deva privind ediția din acest an a festivalului, după care, plini de speranță, am înțeles să continuăm proiectul nostru și în 2021, dar s-a considerat că finanțarea festivalului trebuie să fie făcută printr-o asociație pe care eu să o înființez în acest an. O asociație, un ONG, prin care să derulăm acest eveniment. Pe modelul altor orașe din România. Așa s-a considerat. Mi s-a părut o chestiune foarte din scurt. Organizarea unui festival necesită o muncă de un an. Pe care noi am făcut-o. Aveam tot line-up-ul pregătit. Nu s-a dorit însă continuarea lui ca un brand local, ca un festival asumat de municipalitate, prin instituția de cultură subordonată, ci s-a gândit să fac eu un eveniment privat pe care ei să-l finanțeze pe legea ONG-urilor. Practic mesajul a fost: „Cum finanțăm alte proiecte așa îți finanțăm și ție. Este un proiect personal, al tău, pe care municipalitatea nu și-l mai asumă, doar ți-l finanțăm noi”“, a declarat Cristian Răcășan.

Directorul festivalului spune că a înregistrat ONG-ul până la sfârșitul lunii aprilie, data limită de depunere a proiectelor pentru finanțarea de la bugetul local fiind 28 mai. A făcut și proiectul, dar noua procedură de organizare a festivalului presupunea ca un aport personal de 10% din bugetul festivalului să vină din partea organizatorilor. Bugetul ediției din acest an era de 300.000 de lei, ceea ce însemna un aport de peste 30.000 de lei din partea asociației. „Un aport pe care l-am depus eu, ca persoană fizică, dar mi s-a părut foarte incorect ca eu, ca persoană fizică, să suport din veniturile familiei mele un festival care era al comunității, un festival care era al orașului. Pentru că cerințele acestui proiect spuneau că până la data depunerii proiectului, până în 28 mai, banii să fie în cont. Adică nu puteam să-i aducem noi din niște sponsorizări ulterioare. Mi s-a părut deja prea mult. Ne impune să lucrăm benevol, fără fim plătiți, suntem o asociație non-profit. Și să aducem noi bani de acasă pentru un festival de care beneficiază comunitatea. Mi s-a părut o lipsă de asumare fantastică cu care nu am putut fi de acord și atunci am refuzat continuarea proiectului în forma aceasta”, susține Cristian Răcășan.

Directorul Deva Jazz Festival spune că a avut în 7 iunie o întrevedere cu primarul Devei, Florin Oancea, și cu consilieri locali, la care a propus soluții pentru finanțarea și în acest an a festivalului – fie o asociere între Primăria Deva și firma lui de organizare de evenimente, fie un eveniment asumat de Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, din nou, ca și în anii trecuți, având în vedere că doi ani la rând a fost organizat prin această instituție.

Cristian Răcășan consideră că municipalitatea folosește o dublă măsură în privința modului în care finanțează evenimentele culturale. „În 8 iunie, Primăria Deva a anunțat cu mare bucurie că Filarmonica Sibiu va susține un nou concert la Deva, în 25 iunie, un concert de muzică clasică. Sunt foarte de acord. Avem nevoie și de ele. Dar în acest caz s-a putut finanța prin Centrul Cultural „Drăgan Muntean”. Aceste două spectacole prin care vine Filarmonica din Sibiu sunt finanțate de Primăria Deva, de la bugetul Centrului Cultural „Drăgan Muntean”. Mi se pare o dublă măsură. Cu o zi înainte nu ai găsit soluții pentru finanțarea Festivalului de Jazz, în următoarea zi găsești un buget de 50.000 de lei pentru finanțarea unui concert al Filarmonicii din Sibiu“, susține Cristian Răcășan.

Directorul festivalului spune că nu a depus proiect pentru finanțare de la bugetul local, prin urmare ediția din acest an nu se va mai ține. „Ne pregătim mai bine, facem în 2022 tot pe asociație, tot de la bugetul local, dar să ne găsim atunci sponsori mai din timp, să ne ocupăm mai temeinic de organizarea lui”, anunță Cristian Răcășan.

Managerul Centrului Cultural „Drăgan Muntean”: Se dorește o mai bună transparență a banilor publici

Din partea partenerilor publici ai festivalului este vorba despre o schimbare de procedură de finanțare adoptată pentru mai multe evenimente de amploare organizate la Deva, nu doar despre Deva Jazz Festival. Scopul schimbării este o mai mare transparență în cheltuirea banilor publici și folosirea unui sistem practicat și în orașe mari din țară în care se organizează evenimente culturale de anvergură.

Managerul Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, Cristian Fodor, susține că s-a hotărât ca, pentru acest an, mare parte dintre evenimentele mari organizate la Deva să fie finanțate pe bază de proiecte întocmite și depuse de organizatorii lor, pe Legea 350. Este vorba despre un act normativ care reglementează regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.

Cristian Fodor spune că la edițiile anterioare ale Festivalului de Jazz, Centrul Cultural”Drăgan Muntean” făcea plățile către un ONG al unuia dintre organizatori, iar acest ONG plătea mai departe artiști, cheltuieli etc.

„De anul acesta, câteva dintre evenimentele care erau la noi au trecut pe Legea 350. Vreau să fie o transparență foarte clară a banilor publici și să nu planeze asupra noastră niște suspiciuni că facem nereguli. Mi se pare normal și corect ca, dacă eu sunt o instituție publică și eu organizez acel eveniment, am nevoie pentru siguranța și pentru toată transparența controalelor și așa mai departe să fie încheiate contractele cu toți artiștii de către instituția care organizează evenimentul. Așa este normal și corect. Este foarte simplu să vină un ONG să ne spună că 180.000 costă factura cu artiștii, în contract să apară doar artiștii, fără a fi defalcate sumele și așa mai departe. Eu vreau să știu contractul, încheiem cu x, cu y, astea sunt sumele, ca totul să fie transparent și pentru a nu exista suspiciuni că există anumite favoruri pentru unii, pentru alții. S-a decis să se meargă pe Legea 350. Dacă se vrea un eveniment mare poată să vină cu un aport financiar fiecare care vrea să facă evenimentul. Așa s-a decis cu mai multe evenimente. S-a discutat din timp că urmează să se întâmple acest lucru”, susține Cristian Fodor.

Managerul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” a precizat că instituția a avut o colaborare bună cu organizatorii Festivalului de Jazz la edițiile precedente. „La edițiile din anii trecuți ale festivalului noi am avut toată deschiderea, a fost bine din punctul nostru de vedere, s-au desfășurat foarte bine, au avut tot sprijinul, nu au fost probleme, s-au derulat toate evenimentele așa cum au fost programate, s-au făcut plățile la timp, doar că s-a decis, pentru o mai bună transparență a banilor publici, să se facă finanțarea pe Legea 350“, a declarat Cristian Fodor

Referitor la finanțarea de către Centrul Cultural „Drăgan Muntean” a spectacolelor Filarmonicii din Sibiu, Cristian Fodor spune că, în acest caz, este vorba despre o colaborare între două instituții publice de cultură. „Lucrez cu o instituție publică. Ei se ocupă de tot. Vin cu oameni, vin cu orchestră, repertoriu, tot ce au nevoie pentru a-și desfășura evenimentul. E foarte simplu. Se plătește instituțional și este foarte simplu să lucrezi instituțional”, a precizat managerul.

Primarul Devei consideră că festivalul poate fi finanțat în acest an

Primarul Devei, Florin Oancea, a declarat pentru ȘTIRILE TRANSILVANIEI că sunt încă șanse ca ediția din acest an a Deva Jazz Festival să se țină în perioada anunțată, în luna august.

„Am convenit de comun acord parte din executiv cu parte din legislativ, deci consilieri locali, că cea mai bună și mai corectă formulă să finanțăm în acest an 2021 Festivalul de Jazz este pe Legea 350. Până în data 28 mai a fost termenul limită de depunere a proiectelor. Nu s-a depus proiectul, ca urmare nu putem să-l finanțăm pe Legea 350. Și atunci am avut o discuție după cu Cristian Răcășan, pentru că nu am știut că nu depune proiectul. Inițial mi-a spus că-l depune. Am discutat la primărie, a venit cu argumentele lui și am ajuns la concluzia că acest festival ar trebui să se țină în continuare. Motiv pentru care, la începutul lunii iulie, voi lansa o nouă sesiune pe Legea 350 pe partea de cultură și ne-am încadra pentru luna august ca să putem să ținem Festivalul de Jazz“, a declarat Florin Oancea.

Primarul Devei s-a declarat un susținător al Deva Jazz Festival. Într-o postare pe Facebook din martie anul acesta, Florin Oancea scria că este „un festival care a devenit o emblemă a Devei, un eveniment cutural care a crescut de la an la an, în ciuda tuturor greutăților și restricțiilor”.

Deva Jazz Festival, la ce nivel a ajuns și ce planuri erau pentru acest an

Deva Jazz Festival a fost inclus în 2019 de Asociația Europeană a Festivalurilor ”Europe for Festivals/Festivals for Europe” în lista festivalurilor importante la nivel european. În 2020 a primit eticheta ”Remarkable Arts Festival“.

Ediția din acest an a festivalului era programată în perioada 22 – 29 august. Organizatorii au anunțat opt zile de jazz la Deva, cu două secțiuni ale festivalului: Jazz in the Church și Jazz in the Green, cu șase locuri de concerte, 20 de trupe invitate, peste 100 de artiști prezenți la Deva.

În Parcul Cetății Deva urmau să fie organizate trei expoziții din alte arte decât muzica: o expoziție de fotografie de mari dimensiuni a Asociației Artiștilor Fotografi Hunedoreni cu denumirea ”Ante Portas 4”, o expoziție de pictură și sculptură a Uniunii Artiștilor Plastici din România/Filiala Deva, și o expoziție-concurs de caricatură a Artiștilor Caricaturiști din România cu denumirea ”Unora le place jazzul”.

Afișul ediției din acest an Deva Jazz Festival

(SURSA FOTO: Deva Jazz Festival)