Primăria municipiului Hunedoara a început lucrările la o clădire ce va fi dedicată special elevilor de la Liceul Teoretic ”Traian Lalescu”, din localitate, care au performanţe deosebite în domeniul roboticii, pentru ca tinerii să-şi poată desfăşura antrenamentele pentru concursuri în condiţii foarte bune, a informat luni autoritatea locală.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Investiţia se ridică la aproximativ 66.000 de euro, adică 320.000 de lei, şi este susţinută integral cu fonduri de la bugetul local al municipiului Hunedoara.

Clădirea va avea o suprafaţă utilă de aproape 100 de metri pătraţi, o înălţime de 3,5 metri şi fi gata în toamna acestui an. Ea le va asigura elevilor pasionaţi de fizică, informatică şi robotică un spaţiu suficient şi confortabil pentru a-şi desfăşura activităţile extraşcolare. Noua sală va beneficia şi de un spaţiu clar delimitat pentru testarea roboţilor.

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a declarat că investiţia a devenit o prioritate mai ales după ce tinerii de la echipa de robotică a liceului, “RobotX”, au câştigat titlul de campioni mondiali la un concurs de robotică desfăşurat în anul 2018, în Mexic, în faţa a 161 de concurenţi.

“Ceea ce reuşesc să facă domnul profesor Mircea Nistor şi celelalte cadre didactice de la Liceul Traian Lalescu împreună cu elevii, este, puţin spus, impresionant. Performanţa în educaţie trebuie susţinută şi cu fapte, nu doar cu felicitări, diplome ori titluri. Am promis că vom asigura un spaţiu adecvat pentru echipele de robotică şi asta facem. Iar a te ţine de o promisiune nu este, neapărat, o virtute, ci o chestiune care trebuie să ţină de normalitate”, a menţionat edilul local.

Prima echipă care a construit roboţi la Liceul Teoretic “Traian Lalescu” a început în urmă cu mai bine de cinci ani, sub coordonarea profesorului Mircea Nistor. Performanţele obţinute de elevii săi la concursuri naţionale şi mondiale au creat o adevărată emulaţie la nivelul şcolii. Prima echipă avea 11 membri. Acum sunt patru echipe, cu un total de peste 70 de membri, formate din elevi de liceu, dar şi din copii care studiază în clasele primare şi gimnaziale.

Sursa: Agerpres

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania