Parlamentarii Partidului Social Democrat au depus un proiect de lege pentru sprijinirea familiilor cu copii. Este doar primul pas dintr-un Program național de stimulare a natalității, adică un pachet de legi care să intervină în mai multe domenii în susținerea familiilor cu copii.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Senatorul PSD de Maramureș, Sorin Vlașin, spune că proiectul prezentat de parlamentarii PSD cuprinde măsuri de sprijin în special pentru familiile cu venituri reduse. Mai exact se prevăd următoarele:

1. Acordarea de urgență a alocației de stat pentru copii la nivelul prevăzut de Ordonanța de urgență nr. 9/2019, respectiv de 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 – 18 ani.
2. Creșterea deducerilor acordate salariaților care au copii, îndeosebi pentru lucrătorii cu salarii mici și medii, de până la 5000 de lei net. Prin această măsură se asigură creșteri de salarii nete pentru 85% din salariați.
3. Acordarea de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor cu vârsta de până la 6 ani la învățământul preșcolar, public și privat, în creșe și grădinițe. Se propune acordarea unui stimulent educațional sub formă de tichete sociale în valoare de 1000 de lei pe lună pentru copiii cu vârsta între 0 – 3 ani și de 1500 de lei pe lună pentru copiii cu vârsta între 3 – 6 ani.

Facem un apel public la toți parlamentarii să dea dovadă de responsabilitate și să voteze acest proiect vital pentru viitorul României și al nostru, al tuturor, a spus senatorul Vlașin.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania