Consiliul Județean Maramureș, prin Ansamblul Folcloric Național “Transilvania”, organizează în perioada 26 – 27 iunie Festivalul Național de Folclor ”Ion Petreuș”.
Evenimentul evocă memoria inegalabilului Ion Petreuș, vocea de neuitat din duetul Frații Petreuș, și este un concurs care se adresează soliștilor vocali și instrumentiștilor cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani.
Festivalul se va desfășura în Piața Cetății din municipiul Baia Mare și va fi un adevărat regal folcloric, deoarece atât soliștii vocali și orchestra, precum și corpul de balet ale Ansamblului Folcloric Național “Transilvania” vor susține recitaluri.