Producătorii agricoli și meșteșugarii clujeni își vor prezenta în acest weekend produsele la Mediaș, care va găzdui Piaţa volantă “Produs de Cluj”.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj, în parteneriat cu Primăria Mediaş, în perioada 25 – 27 iunie, în Piaţa Regele Ferdinand I din Mediaş.

La Piaţa volantă “Produs de Cluj” din Mediaş vor fi prezenţi mici întreprinzători privaţi care dezvoltă afaceri de familie şi oferă spre vânzare mărfuri din producţie proprie. Astfel, vizitatorii vor avea ocazia să cumpere la preţ de producător costume populare, bijuterii lucrate de mână, obiecte de marochinărie, jucării ori produse cosmetice. Gurmanzii vor avea la dispoziţie produse din carne, lactate, gemuri preparate după reţete tradiţionale, miere de albine, turtă dulce, pâine şi ciocolată de casă, sucuri, siropuri naturale, uleiuri presate la rece, produse pe bază de lavandă.

“Mediaşul este una din destinaţiile noastre preferate. Suntem aici pentru a cincea oară, şi de fiecare dată am fost bine primiţi. Faptul că reuşim să organizăm asemenea evenimente este un semnal bun pentru economia locală, dar şi dovada faptului că seriozitatea partenerilor noştri şi calitatea produselor pe care le oferă sunt apreciate de tot mai mulţi români. Pe de altă parte, în ciuda restricţiilor impuse de situaţia epidemiologică, noi am reuşit să ne îndeplinim rolul de factor de sprijin pentru micii întreprinzători şi să oferim cunoscătorilor preparatele alimentare tradiţionale şi obiectele de artizanat pe care şi le doresc”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania