fbpx
3.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI TIMIȘFOTO | Doi muncitori prinși sub un mal de pământ, salvați de...

FOTO | Doi muncitori prinși sub un mal de pământ, salvați de pompierii din Timiș

Publicat în

spot_img
spot_img

Doi muncitori care efectuau lucrări stradale pentru montarea unei conducte de apă au fost surprinși de un mal de pământ ce s-a prăbușit peste ei. Accidentul a avut loc joi seara, între localităţile Rudicica şi Urseni, județul Timiș.

Peste 20 de pompieri, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, un autocamion cu container de căutare-salvare, un autocamion cu macara și două echipaje SMURD au ajuns imediat la cei doi bărbați.

“Prima victimă a fost extrasă în zece minute de la sosirea la locul intervenției a salvatorilor. Aceasta era în stop cardio-respirator! Nu s-au lăsat. În timp ce paramedicii îi aplicau măsurile salvatoare, ceilalți au continuat să sape după cea de a doua victimă. În momentul în care paramedicii SMURD au strigat „RESPIRĂ”, ceilalți salvatori l-au scos la suprafață pe cel de-al doilea bărbat, conștient”, potrivit ISU Timiș.

Cei doi bărbați, de 40 și 33 de ani, au fost salvați și transportați la spital.

(SURSA FOTO: ISU Timiș)

Ioana Pop

Articole recente

”Timișoara Muzicală” își va deschide peste câteva zile porțile, în capitala Banatului

Opera Gala, Turandot sau Otello sunt doar câteva dintre spectacolele de operă la care timișorenii și nu numai își pot cumpăra deja bilete, în vreme ce Filarmonica Banatul este pregătită să pună în scenă o serie de recitaluri și concerte simfonice care cu siguranță vor satisface și cele mai exigente pretenții ale melomanilor.

Corona Braşov a câştigat titlul de campioană la hochei

CSM Corona Braşov a câştigat, miercuri seara, Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă şi a realizat o triplă istorică, după ce în acest an a cucerit Cupa României şi s-a impus în competiţia regională Erste Liga.

Corvinul Hunedoara s-a calificat în finala Cupei României

Finala Cupei României va avea loc pe 15 mai, la Sibiu.

O tânără din Piteşti a câştigat Marele Premiu al Festivalului Concurs Naţional „Ilie Micu” de la Sibiu

Gabriela Silvia Vişinescu de la Şcoala Populară de Arte din Piteşti a câştigat Marele Premiu al Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală "Ilie Micu" din Sibiu, secţiunea Muzică uşoară, care a avut loc la Sala Thalia.

Mai multe articole de același fel

”Timișoara Muzicală” își va deschide peste câteva zile porțile, în capitala Banatului

Opera Gala, Turandot sau Otello sunt doar câteva dintre spectacolele de operă la care timișorenii și nu numai își pot cumpăra deja bilete, în vreme ce Filarmonica Banatul este pregătită să pună în scenă o serie de recitaluri și concerte simfonice care cu siguranță vor satisface și cele mai exigente pretenții ale melomanilor.

Expoziție eveniment despre Conacul Mocioni la Timișoara

Începând cu ziua de vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion.