Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţă, marţi, deblocarea proiectului Centurii Timişoara Sud, odată cu emiterea autorizaţiei de construire pentru suprafeţele de teren suplimentare.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

”O veste bună pentru judeţul Timiş, în general, şi pentru Timişoara, în mod special: am deblocat integral lucrările la varianta de ocolire din sudul oraşului, odată cu emiterea autorizaţiei de construire pentru suprafeţele de teren suplimentare. Acest lucru era necesar şi esenţial pentru realizarea soluţiilor tehnice la intersecţiile modificate şi pentru relocarea unor utilităţi, spre exemplu. Aşa că mă aştept ca antreprenorul să crească mobilizarea în teren şi, implicit, finalizarea lucrărilor în cursul anului viitor”, a scris, marţi, pe Facebook, Cătălin Drulă.

Ministrul precizează că, momentan, stadiul fizic este de peste 30% şi se lucrează la structuri, decopertări, terasamente, relocări de utilităţi.

Cei 25 de km ai Centurii Timişoara Sud cuprind: 5 intersecţii, 3 noduri rutiere, 3 poduri, 7 pasaje şi 2 parcări de scurtă durată.

”În privinţa intersecţiei cu Drumul Boilor, soluţia tehnică a fost aprobată de Compania de drumuri şi am primit undă verde pentru includerea acesteia în contract. Ca deputat de Timiş şi ministru al Transporturilor, voi face tot ce-mi stă în putere ca să avansez proiectele de infrastructură care sunt vitale nu doar pentru acest judeţ de hotar, dar şi pentru întreaga regiune, şi să-mi respect promisiunile faţă de cei care m-au ales să îi reprezint”, a mai transmis Drulă.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania