Festivalul Filmului Francez (FFF) din România celebrează în acest an ediţia cu numărul 25. Între 1 şi 11 iulie, în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, dar și în Brașov, Brăila, Constanța, Sfântu Gheorghe, Sibiu și Suceava, cinefilii sunt invitaţi la întâlnirea anuală cu cele mai noi şi remarcabile filme franceze, într-o ediţie aniversară, de vară, a anunțat Institutul Francez din România.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Proiecţiile vor avea loc în săli de cinema şi în aer liber, cu respectarea normelor sanitare care să garanteze siguranţa spectatorilor, dar şi online, pentru prima dată în istoria festivalului.

Organizatorii au pregătit pentru ediția din acest an cinci secţiuni cu câte cinci filme fiecare, pentru a marca 25 de ediţii ale celui mai longeviv festival din România dedicat unei cinematografii naţionale.

“Fidel lungii sale istorii şi secţiunilor devenite clasice, Festivalul aduce totodată o mulţime de noutăţi în această ediţie. Competiţia Tinerilor Talente – Lungmetraj pune în lumină, ca în fiecare an, vocile noi ale cinematografiei franceze, prin cinci titluri de debut remarcabile care vor concura pentru Premiul Publicului, constând în acest an într-o bursă de 1000 euro oferită de Institutul Francez regizoarei sau regizorului filmului câştigător, dar şi un pachet de sprijin financiar acordat de TV5 Monde distribuitorului român care va alege să aducă filmul pe ecranele din cinematografele autohtone. Pentru prima dată, filmele din competiţie vor fi disponibile şi online, pe platforma Elvire Chez Vous, între 5 şi 9 iulie, astfel încât să poată fi vizionate şi votate de un public cât mai numeros. Printre titlurile în premieră naţională confirmate deja în această secţiune se regăsesc Slalom de Charlène Favier şi Seize Printemps de Suzanne Lindon, ambele incluse în selecţia oficială Cannes 2020 şi alte peste 20 de selecţii în festivaluri majore de film din lume, dar şi Au nom de la terre, lungmetrajul de debut al lui Edouard Bergeon, inspirat din povestea familiei sale şi care a atras peste 2 milioane de spectatori în cinematografele franceze în toamna lui 2019”, a transmis Institutul Francez din România.

Competiţiei de lungmetraj i se adaugă în acest an o secţiune nouă, Competiţia Tinerelor Talente – Scurtmetraj, care propune cinci titluri cu un parcurs festivalier deosebit. Un juriu de trei tineri critici de film – Flavia Dima, Georgiana Muşat şi Victor Morozov – va desemna câştigătorul acestei secţiuni, premiul constând într-o rezidență de creație în cadrul programului Résidence de Poche al Institutului Francez din România, care oferă cadrul ideal pentru dezvoltarea unui proiect de lungmetraj.

În Panorama filmelor anului, secţiunea clasică ce regrupează succesele recente ale cinematografiei franceze, recompensate în festivaluri sau plebiscitate de public, vor predomina comediile. Printre titlurile prezentate în premieră naţională se numără Adieu les cons de Albert Dupontel, marele câştigător la Premiile César ale industriei franceze de film în 2021, cu șapte trofee printre care „Cel mai bun film”, distribuit de Independenţa Film şi Un Triomphe de Emmanuel Courcol, desemnat „Comedia Anului” la European Film Awards 2020 şi distribuit în România de Bad Unicorn.

O altă secţiune nouă este Carte Blanche pentru cinci cineaşti români, în cadrul căreia Adina Pintilie, Radu Jude, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu şi Cristi Puiu vor propune fiecare câte un film francez, de patrimoniu sau mai recent, care i-a impresionat sau i-a inspirat în mod deosebit.

De la primele sale ediţii şi până în prezent, Festivalul Filmului Francez a acordat o atenţie deosebită noilor generații de cineaști francezi, aducând filmele acestora în faţa publicului din România. A cincea şi ultima secţiune, Le Meilleur du FFF, vă propune să (re)vedeţi cinci filme din ediţiile anterioare ale festivalului, care au marcat debutul unor regizoare şi regizori ce s-au impus între timp ca nume inconturnabile. Aceste filme vor fi disponibile înainte de Festivalul propriu-zis, online, pe platforma Elvire Chez Vous, timp de 24 de ore fiecare, vizibile de pe întreg teritoriul României. Primul este Grand Central de Rebecca Zlotowski, prezentat în premieră în România în 2014, în ediţia cu numărul 18, când a câştigat şi Premiul Publicului. Vizionarea online va începe pe 30 aprilie, la ora 18.00, iar biletele sunt deja disponibile pe Eventbook.

Detalii suplimentare despre locaţii, date şi alte surprize din program găsiți pe paginile de Facebook ale Institutului Francez din România (București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara).

Program Festivalul Filmului Francez – Timișoara

JOI 1 IULIE

19:00, Aula Magna a Universității de Vest (Bd. V. Pârvan 4)

COMPETIȚIE

𝙎𝙀𝙄𝙕𝙀 𝙋𝙍𝙄𝙉𝙏𝙀𝙈𝙋𝙎/ ȘAISPREZECE PRIMĂVERI de Suzanne Lindon (1h13)

cu: Suzanne Lindon, Arnaud Valois, Frédéric Pierrot

Dramă, coming of age – Franța – 2020 – 1h13

21:30, Grădina Institutului Francez (Bd. C.D. Loga 46)

PANORAMA

DESCHIDEREA OFICIALĂ: 𝘼𝘿𝙄𝙀𝙐 𝙇𝙀𝙎 𝘾𝙊𝙉𝙎/ ADIO, PROȘTILOR de Albert Dupontel (1h28)

Cu: Virginie Efira, Albert Dupontel, Nicolas Marié

Comedie – Franța – 2020 – 1h28

VINERI 2 IULIE

19:00, Aula Magna a Universității de Vest (Bd. V. Pârvan 4)

PANORAMA

𝘼𝙉𝙏𝙊𝙄𝙉𝙀𝙏𝙏𝙀 𝘿𝘼𝙉𝙎 𝙇𝙀𝙎 𝘾𝙀́𝙑𝙀𝙉𝙉𝙀𝙎/ANTOINETTE, UN IUBIT ȘI UN MĂGAR de Caroline Vignal

Cu: Laure Calamy, Benjamin Lavernhe

Comedie – Franța – 2020 – 1h35

21:30, Grădina Institutului Francez (Bd. C.D. Loga 46)

COMPETIȚIE

𝙑𝘼𝙐𝙍𝙄𝙀𝙉 / UN TICĂLOS de Peter Dourountzis

Cu: Pierre Deladonchamps, Ophélie Bau, Sébastien Houbani

Thriller – Franța – 2020 – 1h35

SÂMBĂTĂ 3 IULIE

16:30, Aula Magna a Universității de Vest (Bd. V. Pârvan 4)

COMPETIȚIE

𝘼𝙐 𝙉𝙊𝙈 𝘿𝙀 𝙇𝘼 𝙏𝙀𝙍𝙍𝙀/CHEMAREA PĂMÂNTULUI de Edouard Bergeon

Cu: Guillaume Canet, Veerle Baetens, Anthony Bajon

Dramă – Franța – 2019 – 1h43

19:00, Aula Magna a Universității de Vest (Bd. V. Pârvan 4)

PANORAMA

𝗘́𝗧𝗘́ 𝟴𝟱/VARA LUI 85 de François Ozon

Cu: Félix Lefebvre, Benjamin Voisin, Philippine Velge

Dramă, dragoste – Franța, Belgia – 2020 – 1h40

21:30, Grădina Institutului Francez (Bd. C.D. Loga 46)

CARTE BLANCHE

𝙃𝙊𝙇𝙔 𝙈𝙊𝙏𝙊𝙍𝙎 / MOTOARE SFINTE de Leos Carax

Cu: Denis Lavant, Eva Mendez, Kylie Minogue, Michel Piccoli

Dramă, fantastic – Franța, Germania, Belgia – 2012 – 1h55

Filmul este alegerea regizoarei Adina Pintilie pentru secţiunea Carte Blanche şi va fi precedat de o scurtă introducere făcută de aceasta.

DUMINICĂ 4 IULIE

16:30, Aula Magna a Universității de Vest (Bd. V. Pârvan 4)

COMPETIȚIE

𝙇𝘼 𝙏𝙍𝙊𝙄𝙎𝙄𝙀̀𝙈𝙀 𝙂𝙐𝙀𝙍𝙍𝙀/AL TREILEA RĂZBOI de Giovanni Aloi

Cu: Anthony Bajon, Karim Leklou, Leïla Bekhti

Dramă – Franța – 2020 – 1h32

19:00, Aula Magna a Universității de Vest (Bd. V. Pârvan 4)

PANORAMA

𝙐𝙉 𝙏𝙍𝙄𝙊𝙈𝙋𝙃𝙀/ SUCCES DE PUBLIC de Emmanuel Courcol

Cu: Kad Merad, David Nelo Ayala, Lamine Cissokho

Comedie – Franța – 2020 – 1h45

21:30, Grădina Institutului Francez (Bd. C.D. Loga 46)

COMPETIȚIE

𝙎𝙇𝘼𝙇𝙊𝙈 de Charlène Favier

Cu: Noée Abita, Jérémie Renier

Dramă – Franța – 2020 – 1h30

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania