15.8 C
Cluj-Napoca
AcasăEDUCAȚIEAbsolvenții de liceu află astăzi rezultatele la Bacalaureat înainte de contestații

Absolvenții de liceu află astăzi rezultatele la Bacalaureat înainte de contestații

Publicat în

spot_img
spot_img

Rezultatele la Bacalaureat înainte de contestaţii vor fi afişate luni până la ora 12,00, prevede calendarul aprobat de Ministerul Educaţiei.

Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00-18,00, inclusiv prin mijloace electronice.

În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii sau reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, rezultatele vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului.

Articole recente

Ratele pentru locuințe ale magistraților vor fi achitate de stat | „Nu există prevedere mai grețoasă și mai nesimțită” – reacția judecătoarei Adriana Stoicescu 

Cunoscută pentru declarațiile sale foarte dure, judecătoarea Adriana Stoicescu din Timișoara a spus despre noua inițiativă legislativă că este „grețoasă și nesimțită”.

Doi bistrițeni care dispăruseră de două zile, găsiți morți într-un autoturism căzut în râul Bistriţa Ardeleană

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a transmis că victimele sunt doi bărbaţi, de 36, respectiv 37 de ani, care locuiau în Unirea.

Universitatea Babeş-Bolyai, planuri pentru noi dezvoltări în judeţul Sălaj

După discuţiile cu autorităţile locale, UBB se va implica mai mult în judeţul Sălaj - dincolo de prezenţele deja vizibile în Zălău şi Jibou -, după un plan ce va fi stabilit împreună cu autorităţile locale în luna viitoare.

Plângere penală împotriva antrenorilor lotului național de gimnastică de la Deva

Amalia Puflea, o gimnastă de 15 ani din Bârlad, a amenințat cu sinuciderea în cantonamentul din Deva, fiind terorizată de comportamentul antrenorilor Lucian Sandu și Gina Gogean.

Mai multe articole de același fel

Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş a dat aviz nefavorabil reînfiinţării liceului catolic “II. Rákóczi Ferenc” din Târgu-Mureş

Inspectoratul şcolar a precizat că a solicitat o expertiză de la Ministerul Educaţiei cu privire la hotărârea consiliului local de a reorganiza liceul şi că poziţia sa este fondată pe adresa primită de la minister.

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și compania americană Lockheed Martin vor colabora în domeniul inteligenței artificiale

Rezultatele cercetării, care va fi realizată în cadrul colaborării dintre Laboratorul de Cercetare și Leadership în Știință, Tehnologie și Inginerie al Lockheed Martin și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca,  vor fi aplicate în domeniul securității naționale și cel al științelor mediului.