Activitatea de la ”Taxe și Impozite” din cadrul Primăriei Oradea a fost bulversată astăzi, după ce instituția a căzut victimă a unui atac de tip „ransomware”. Primăria Oradea anunță că operațiunile în piramidă sunt sistate temporar, cu excepția încasărilor de taxe și impozite.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Situația a fost creată de un atac de tip „ransomware”, care a criptat o parte din date.

”Menționăm că 100% din date vor fi recuperate din backup, durata restaurării acestora luând însă mai mult timp. Până la restaurarea completă a acestora, sistemul de management documente CID nu va fi operațional”, anunță instituția într-un comunicat.

Primăria Oradea își cere scuze pentru inconvenientul creat și susține că, în prezent, se fac verificări continue pentru rezolvarea rapidă a problemei.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania