Asociația Pro Infrastructură (API) a prezentat miercuri imagini cu stadiul lucrărilor pe Autostrada A3, Lotul Nădășelu-Zimbor, din care se observă un progres vizibil pe șantier.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

“Antreprenorul general, UMB, a turat motoarele și progresul este vizibil după doar câteva luni de la startul șantierului, volumele excavate în acest scurt timp fiind impresionante. Nici subcontractorul Zublin, recunoscut ca lider în România pe execuția de piloți forați, nu se lasă mai prejos, aducând pe lot 9 foreze pe care le-a pus la muncă în apropierea nodului Nădășelu (începutul filmării din dronă). Sperăm că antreprenorii își vor păstra efervescența în teren și le dorim cât mai PUȚINE alunecări de teren serioase (au deja trei la activ) și probleme care ar putea împinge inaugurarea celor 30 de km din Autostrada Transilvania după 2023”, au transmis reprezentanții API, pe pagina de Facebook a asociației.

(SURSA FOTO / VIDEO: Asociația Pro Infrastructură)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania