A 17-a ediție a festivalului “Mediaş, Cetate Medievală – Târg de Meşteşuguri Vii” va avea loc în perioada 9 – 11 iulie 2021, la Hanul Greweln.
Potrivit Primăriei Mediaș, la festival sunt aşteptate ordine cavalereşti locale şi naţionale, trupe de menestreli, trupe de dansuri medievale şi de teatru, meşteşugari şi artişti ai spectacolelor cu foc. În programul pregătit de către organizatori se regăsesc ateliere meşteşugăreşti, demonstraţii de luptă, turniruri şi întreceri cavalereşti, concursuri gastronomice, concerte de muzică medievală, spectacole de teatru şi cu foc, precum şi o paradă cu cai. Printre invitaţii acestei ediţii se numără: Teutonii Transilvaniei, Cimpoierii din Transilvania, Truverii, Paladinii de Terra Medies, Peregrinii, Straja Cetăţii Mediaş, Huniadi Cantores, Lupus Dacus, Funny Art.
Punctul culminant al festivalului este programat sâmbătă, 10 iulie, la ora 19:30, când va avea loc prezentarea oficială a tuturor participanţilor, urmată de o reconstituire istorică a vizitei efectuate la Mediaş, în anul 1443, de voievodul Transilvaniei, Iancu Corvin de Hunedoara. Astfel, spectatorii vor urmări prezentarea noilor care de luptă, întrecerile cavalereşti călare şi pedestru şi premierea celor mai de seamă reţete culinare. Serile de vineri şi sâmbătă se vor încheia cu spectacole cu foc, începând cu orele 22:00.
Festivalul este organizat de Primăria Mediaş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, prin intermediul Agendei Culturale a judeţului Sibiu.
Programul integral al festivalului
VINERI, 9 iulie
13.00 – Deschiderea târgului de meşteşugari
17.00 – Prezentarea meşteşugarilor
17.10 – Teatru de păpuşi: Amintiri din copilări, Trupa Funny Art
18.00 – Concert Huniade Cantores
18.50 – Fluieraşii şi Cavalerii
19.00 – Zânele Silvane – dansuri medievale
19.45 – Prezentarea artiştilor şi asociaţiilor de reconstituire istorică
20.00 – Concert Cimpoierii din Transilvania
20.30 – Straja Cetăţii Mediaş – prezentare de arme
21.00 – Concert Truverii
21.30 – Concert Lupus Dacus
22.00 – Spectacol cu foc Amor Flammis
SÂMBĂTĂ, 10 iulie
10.00 – Prezentarea participanţilor şi a programului Ateliere meşteşugăreşti, demonstraţii de luptă
15.15 – Teatru de păpuşi: Habarnam, Trupa Funny Art
15.30 – Anacronism
16.00 – Teraultrasilvana
16.30 – Istorie Vie
17.00 – Zânele Silvane – dansuri medievale
17.30 – Paladinii de Terra Medies – şcoala scutierilor
18.00 – Straja Cetăţii Mediaş – prezentare de arme
18.30 – Concert Lupus Dacus
19.30 – Prezentarea oficială a ordinelor cavalereşti
20.00 – RECONSTITUIRE ISTORICĂ: Iancu Corvin de Hunedoara la Mediaş – 1443
21.00 – Concert Cimpoierii din Transilvania
21.30 – Concert Peregrinii
22.00 – Spectacol cu foc Fire Dream
DUMINICĂ, 11 iulie
10.00 – Prezentarea participanţilor şi a programului Ateliere meşteşugăreşti, demonstraţii de luptă
13.00 – Deschiderea festivalului
13.10- Teraultrasilvana
13.30 – Anacronism
13.50 – Istorie Vie
14.10 – Concert Truverii
14.30 – Straja Cetăţii Mediaş
14.50 – Paladinii de Terra Medies
15.10 – Concert Peregrinii
16.00 – Teutonii Transilvaniei şi Vulturii din Ţara Calatei – demonstraţii ecvestre
17.00 – Ceremonia de închidere a festivalului „Mediaş – Cetate Medievală”, ediţia 2021