Primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, a fost desemnat managerul public al anului în „Top 100 Manageri”, clasament care a fost realizat de echipa revistei Capital.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Topul este împărțit în zece categorii, de la CEO sau director de marketing până la oameni aflați în serviciul public sau implicați în domeniul sănătății.

„Când ne gândim la cei mai buni administratori din țară, nu avem cum să nu ajungem la primarul acela care a făcut o comună să arate ca un vis „din afară”. Este vorba despre Gherghe Damian, primarul Comunei Ciugud, cunoscută de toată lumea drept cea mai modernă din România (…) Topul a fost realizat pe baza performanțelor din ultimul an, o perioadă complicată care persistă și în ziua de astăzi, fiind poate chiar mai complicată decât anul trecut. Rolul managerilor în această perioadă a fost unul vital. Au fost nevoiți să își conducă echipele prin ape mai tulburi decât oricând din punct de vedere economic. Iar din această primăvară agitația s-a transformat într-o adevărată furtună. 2021 și lipsa de predictibilitate le mai aduce o nouă provocare managerilor și anume motivarea oamenilor cu care lucrează. Nu este vorba de bani aici, ci de starea psihică”, au motivat jurnaliștii de la revista Capital.

„Premiul Revistei Capital mă onorează și este o recunoaștere a muncii unei întregi comunități. „Ingredientul” rețetei de la Ciugud sunt oamenii, colegii mei din administrația locală și cetățenii, care ne-au fost mereu alături. Nu poți construi nimic durabil fără să ai oameni în jurul tău, oameni care să te înțeleagă și să muncească alături de tine. Un lider bun este acela care se înconjoară de oameni buni, care au curajul să viseze alături de el și să muncească, apoi, împreună pentru a transforma acele visuri în realitate”, a declarat primarul comunei Ciugud.

Gheorghe Damian este primar al comunei Ciugud din anul 2000 și este la al șaselea mandat în fruntea administrației locale.

Comuna Ciugud a reușit să atragă numeroase fonduri europene, valoarea acestora fiind de peste 10.000 de euro pe cap de locuitor. Astfel, la aproximativ 3.200 de locuitori, Ciugud a implementat proiecte cu  finanțări europene în valoare de peste 33 de milioane de euro.

În anul 2019, la Ciugud a fost deschisă prima școală smart din mediul rural din România, un proiect care are ca scop dezvoltarea și reforma educației din zona rurală. Ciugud este și promotorul național al conceptului „smart village”, iar în 2020 a devenit oficial studiu de caz pentru Guvernul României în implementarea și dezvoltarea acestui concept. La sfârșitul anului trecut, Comuna Ciugud a fost premiată la Gala Smart City Industry Awards, pentru proiectele ce au ca scop crearea primei comunități creativ inteligente din mediul rural din România. Ciugud a primit premiul Best Smart Village Project pentru proiectele smart implementate în ultimii ani pentru digitalizarea administrației publice, educație, susținerea economiei locale sau pentru protejarea mediului înconjurător. Gala a fost organizată de Asociația Română pentru Smart City fiind cel mai important eveniment din România care premiază dezvoltarea comunităților creativ-inteligente. Tot anul trecut, comuna Ciugud a fost premiată pentru proiectele de digitalizare implementate, în cadrul Galei Dezvoltării Durabile, eveniment național organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania