Muzeul ASTRA din Sibiu invită publicul să redescopere tradiția cositului ca odinioară, în satul arhaic din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la fâneața din sectorul Textile.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Acțiunea va începe joi, la ora 7.00, iar la prânz, ca în satul de altădată, se va mânca slană cu ceapă în hotarul fâneței.

Vor fi puse la dispoziția publicului coasele pregătite pentru toți cei care sunt dornici să lucreze în rând cu clăcașii.

Inițiativa face parte din Programul “Grădină și peisaj în Muzeul ASTRA!”.

“În vechime, cositul ierbii avea o mare importanţă într-o gospodărie. Din timp, bărbații își planificau alături de familie pornitul coasei. Flăcăii se adunau atunci când aveau de cosit și începeau să culce iarba la pământ până să se scuture de rouă. Femeile dar și mezinii familiilor adunate în clacă întorceau fânul cu furca de lemn pentru a-l prinde soarele amiezii. Tehnicile de pregătire a coasei, alegerea lamei și a lemnului din care se face toporâștea, baterea lamei de coasă pe nicovală, trasul la gresie (sau cute  – piatra de ascuțit) dar și poveștile cositului de odinioară sunt momentele pe care le retrăim la muzeu. După toate aceste etape putem spune că suntem gata pentru a trage prima brazdă”, explică directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului, Lucian Robu.

(SURSA FOTO: Muzeul ASTRA)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania