15.8 C
Cluj-Napoca
AcasăAUTOSTRĂZILE LA CONTROLA fost lansată licitația pentru lotul de autostradă Chețani-Câmpia Turzii

A fost lansată licitația pentru lotul de autostradă Chețani-Câmpia Turzii

Publicat în

spot_img
spot_img

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat printr-o postare pe pagina de socializare că a fost lansată licitația pentru finalizarea lucrărilor pe problematicul lot 3 Chețani – Câmpia Turzii, parte din Autostrada Transilvania.

”Vestea bună a săptămânii pe care o așteptam cu toții: a fost lansată licitația pentru finalizarea lucrărilor pe problematicul lot 3 Chețani – Câmpia Turzii, parte din Autostrada Transilvania. Urmărim cu prioritate acest proiect, pentru că este crucial să nu mai existe alte întârzieri peste cei cinci ani în care românii ar fi trebuit să poată deja circula pe această autostradă.”, a scris Drulă pe pagina de socializare.

Contractul a fost licitat și atribuit în 2015. Lucrările au început în 2016 și ar fi trebuit să se încheie într-un an. În 2021 ajunseseră la doar 40%, după ce constructorul a intrat în insolvență. După un „progres” de numai 1% în 5 luni, Compania de drumuri a ajuns la soluția pe care a încercat să o evite până acum, dar care devenea singura opțiune fezabilă pentru avansarea lucrărilor – a reziliat contractul, cu intenția de a relicita urgent proiectul.

În primăvară, instanța a dispus suspendarea rezilierii până la judecarea pe fond. Luna aceasta, situația s-a deblocat, odată cu admiterea cererii creditorilor de declarare a falimentului antreprenorului care și-a pierdut capacitatea de folosință. Astfel, Compania de drumuri a putut să notifice încetarea de drept a contractului și să organizeze cât mai rapid noua licitație.

Articole recente

Ratele pentru locuințe ale magistraților vor fi achitate de stat | „Nu există prevedere mai grețoasă și mai nesimțită” – reacția judecătoarei Adriana Stoicescu 

Cunoscută pentru declarațiile sale foarte dure, judecătoarea Adriana Stoicescu din Timișoara a spus despre noua inițiativă legislativă că este „grețoasă și nesimțită”.

Doi bistrițeni care dispăruseră de două zile, găsiți morți într-un autoturism căzut în râul Bistriţa Ardeleană

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a transmis că victimele sunt doi bărbaţi, de 36, respectiv 37 de ani, care locuiau în Unirea.

Universitatea Babeş-Bolyai, planuri pentru noi dezvoltări în judeţul Sălaj

După discuţiile cu autorităţile locale, UBB se va implica mai mult în judeţul Sălaj - dincolo de prezenţele deja vizibile în Zălău şi Jibou -, după un plan ce va fi stabilit împreună cu autorităţile locale în luna viitoare.

Plângere penală împotriva antrenorilor lotului național de gimnastică de la Deva

Amalia Puflea, o gimnastă de 15 ani din Bârlad, a amenințat cu sinuciderea în cantonamentul din Deva, fiind terorizată de comportamentul antrenorilor Lucian Sandu și Gina Gogean.

Mai multe articole de același fel

Asociația Pro Infrastructură, despre A3 Nădășelu-Zimbor: De luni întregi CNAIR se tot gândește. Și tergiversează

Asociația Pro Infrastructură cere imperativ celor de la CNAIR să se decidă odată ce fac cu lotul din autostradă A3 Nădășelu-Zimbor, unde de mai bine de nouă luni întârzie să aprobe două modificări de soluții tehnice necesare inaugurării lotului în 2023.