Concerte de muzică medievală, expoziţii şi ateliere, la Festivalul de arte vechi de la Bistriţa

Prima ediţie a Festivalului de arte vechi de la Bistriţa va avea loc în perioada 6 – 8 august şi va aduce publicului concerte de muzică veche, expoziţii de pictură de inspiraţie săsească, ateliere şi târg de meşteşuguri vii, dansuri din perioada de glorie a cetăţii.

Festivalul este un proiect iniţiat de Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală şi finanţat din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general de către Primăria Bistriţa.

Publicul se va putea delecta cu trei concerte de muzică veche avându-i ca protagonişti pe Nicolae Szekely la lăuta renascentistă, archlute şi chitara barocă, Norbert Tottosy în cadrul concertului de inaugurare al sistemului pneumatic proaspăt renovate şi extinse al orgii Bisericii Romano-Catolice „Sfânta Treime” Bistriţa, recitalul grupului Huniai Cantores, ce va avea loc la foişorul din Parcul Municipal, iar grupul de dansuri Nosa va anima centrul vechi al Bistriţei.

Cu sprijinul partenerului Asociaţia „Produs în Bistriţa-Năsăud”, artistul plastic Silvia Ţogorean va vernisa, în data de 6 august, o expoziţie personală de pictură tradiţională săsească la Casa Argintarului şi vă invită la ateliere de creaţie, iar pe toată perioada festivalului, 6-8 august, pe Pietonalul Liviu Rebreanu se va desfăşura târgul de meşteşuguri vii.

Programul festivalului poate fi accesat on-line pe www.bistritamedievala.ro, caietul de program al fiecărui recital în parte urmând a fi disponibil la aceeaşi adresă începând cu data de 2 august.

Evenimentele vor putea fi urmărite live sau înregistrate şi pe pagina de Facebook al evenimentului facebook.com/artevechibistritamedievala.

Pentru recitalurile Nicolae Szekely şi Norbert Tottosy, pentru vernisajul expoziţiei şi atelierele de pictură ale Silviei Ţogorean, numărul de locuri este limitat. Cei interesaţi sunt rugaţi să se înscrie până la data de 3 august, prin e-mail la: bistritamedievala@gmail.com sau la numărul de WhatsApp 0775168321.

Ioana Pop