10.8 C
Cluj-Napoca
AcasăADMINISTRAȚIEPrimăria Braşov reglementează închirierea și circulația trotinetelor electrice pe domeniul public

Primăria Braşov reglementează închirierea și circulația trotinetelor electrice pe domeniul public

Publicat în

spot_img
spot_img

Primăria Brașov a lansat miercuri în dezbatere publică proiectul de hotărâre pentru aprobarea „Regulamentului privind condiţiile de utilizare pe domeniul public al Municipiului Brașov a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme online, în sistem self-service“. Potrivit municipalităţii, scopul acestui act normativ este de a reglementa utilizarea trotinetelor electrice pe domeniul public și drumurile publice, obligațiile operatorilor flotelor de trotinete electrice precum și cele ale utilizatorilor. Totodată, regulamentul stabilește atât procedura autorizării activității de închiriere a domeniului public necesar staționării trotinetelor electrice, cât și contravențiile și sancțiunile în cazul nerespectării prevederilor acestui regulament.

„Am lansat în consultare publică regulamentul de utilizare a trotinetelor în municipiul Brașov. Ne dorim un Brașov verde, iar de aceea mobilitatea alternativă este una dintre condițiile esențiale. Alături de transportul public în comun, mijloacele de mobilitate alternativă sunt soluția pentru a degreva orașul de trafic, pentru a respira un aer mai curat și pentru a ne îndrepta către obiectivul pe care îl avem, și anume un Brașov cât mai verde. Invităm pe această cale brașovenii să își exprime punctul de vedere legat de modul de utilizare a trotinetelor în Brașov, până pe 8 august“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Circulaţia trotinetelor electrice pe drumurile publice

Utilizatorii pot circula cu trotinetele electrice, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar pe pistele de biciclete. În lipsa acestora, circulația trotinetelor este permisă doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.

Utilizatorii trotinetelor electrice vor circula în locurile permise fără îngreunarea circulației celorlalți participanți la trafic, cu o viteză adaptată pentru desfășurarea în siguranță a circulației.

În cadrul parcurilor, circulația trotinetelor electrice se va realiza, în absența pistelor de biciclete, pe partea dreaptă a trotuarului/traseului destinat pietonilor și fără a depăși viteza de 25 km/h.

Obligațiile utilizatorilor de trotinete electrice

Pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani, iar casca de protecție este obligatorie pentru conducătorul cu vârsta sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.

Se interzice utilizatorilor de trotinete electrice: să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația ,,Accesul interzis bicicletelor”; să circule pe trotuare care au o lățime mai mică de 1,5 metri și pe care nu sunt amenajate piste speciale destinate bicicletelor și trotinetelor electrice; să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor, ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora; să se țină de un alt vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins sau tras de o altă persoană aflată într-un vehicul; să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care prin volumul ori greutatea lor ar putea stânjeni sau periclita conducerea trotinetei electrice ori circulația celorlalți participanți la trafic; să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare; să traverseze drumurile publice pe trecerile destinate pietonilor în timp ce se deplasează pe trotineta electrică; să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament (cu excepția cazurilor în care, înainte de o intersecție, trebuie să se încadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stânga sau se află într-un sens giratoriu); transportul pasagerilor pe trotinete electrice.

Trotinetele electrice, atunci când circulă pe drumurile publice în grup, trebuie conduse numai pe un singur rând.

În timpul circulației pe drumurile publice, utilizatorii de trotinete electrice sunt obligați să aibă asupra lor actul de identitate.

Dacă pe direcția de deplasare există o pistă pentru biciclete semnalizată ca atare, utilizatorii trotinetelor electrice sunt obligați să circule numai pe această pistă.

Parcarea trotinetelor

Este interzisă amplasarea de către operatori, ori staționarea sau abandonarea trotinetelor electrice de către utilizatori: pe trotuare cu lățimea mai mică de 2 m; pe toată lungimea stațiilor de transport în comun și în perimetrul acestora, pe o distanță de 25 metri față de acestea; în zona acceselor auto și pietonale; în intersecții și la mai puțin de 10 m de intersecții; pe scări sau pasaje pietonale; pe partea carosabilă; pe aliniamentele clădirilor sau ale gardurilor; în zona stațiilor de taxi, pe toată lungimea stației; în dreptul trecerilor de pietoni, pe toată lungimea trecerii și 25 m înainte și după trecerea de pietoni; în locurile de parcare special amenajate pentru autoturisme; pe spațiile verzi; la rastele de biciclete; pe gurile de canal/aerisire sau căminele aferente rețelelor edilitare subterane; pe șantierele în lucru de pe domeniul public; în toate zonele și spațiile în care s-ar periclita siguranța și desfășurarea fluentă a traficului rutier și/sau pietonal.

Amenzile propuse în acest proiect de regulament încep de la 400 de lei și pot ajunge până la 2.500 de lei, în funcție de contravenție.

Brașovenii pot transmite propuneri de completare sau modificare a proiectului de regulament până în data de 8 august către Primăria Braşov, Biroul Informaţii Publice şi Mass-Media, e-mail: infopublice@brasovcity.ro, sau prin intermediul Centrului de Informaţii pentru Cetăţeni (program luni-joi, 8.00-14.00, cu pauză de dezinfecție între 11.00-11.30, și vineri de la 8.00-13.30, cu pauză de dezinfecție între 11.00-11.30).

Articole recente

Președintele popularilor europeni: România, Bulgaria și Croația trebuie să devină în sfârşit state membre ale spaţiului Schengen

"Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc condiţiile pentru a adera la zona Schengen şi încă aşteaptă ca decizia finală să fie adoptată de Consiliul UE. Locul lor este în spaţiul Schengen. Aveţi sprijinul total al Partidului Popular European", a spus Manfred Weber

Ratele pentru locuințe ale magistraților vor fi achitate de stat | „Nu există prevedere mai grețoasă și mai nesimțită” – reacția judecătoarei Adriana Stoicescu 

Cunoscută pentru declarațiile sale foarte dure, judecătoarea Adriana Stoicescu din Timișoara a spus despre noua inițiativă legislativă că este „grețoasă și nesimțită”.

Doi bistrițeni care dispăruseră de două zile, găsiți morți într-un autoturism căzut în râul Bistriţa Ardeleană

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a transmis că victimele sunt doi bărbaţi, de 36, respectiv 37 de ani, care locuiau în Unirea.

Universitatea Babeş-Bolyai, planuri pentru noi dezvoltări în judeţul Sălaj

După discuţiile cu autorităţile locale, UBB se va implica mai mult în judeţul Sălaj - dincolo de prezenţele deja vizibile în Zălău şi Jibou -, după un plan ce va fi stabilit împreună cu autorităţile locale în luna viitoare.

Mai multe articole de același fel

Femme Monumentale. Femme Végétale. – 3 performance-uri care activează spații urban-montane din Brașov

Demersul Asociației Developing Art, inițiat de Madira în parteneriat cu I Dance You își propune să dezbată contextul cultural, social și profesional actual și schimbările pe care acesta le determină în viața femeilor. 

O grindă a podului de la Prejmer s-a prăbușit peste calea ferată

Pasarela care face legătura între Brașov și Prejmer se află în șantier, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov impunând deja de mai multe zile, restricții de tonaj.

Pot fi consorțiile administrative un prim pas spre reforma teritorială a țării?

Guvernul urmează să adopte astăzi un proiect de lege prin care se constituie consorţiile administrative, un mecanism de cooperare/asociere voluntară între unităţile administrativ-teritoriale.