-0.3 C
Cluj-Napoca
AcasăCULTURĂ„Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” în Piața Libertății din...

„Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” în Piața Libertății din Timișoara

Publicat în

spot_img
spot_img

Prima seară a spectacolului „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, care a reprezentat și premiera acestuia, a fost sold out iar publicul prezent în aria special amenajată a fost cel puțin dublat de cei care treceau, întâmplător, aseară, prin Piața Libertății din Timișoara. Marionetele gigantice și muzica live au transformat centrul istoric al orașului într-o lume a fantasticului, în care fiecare element prezent are o conotație specială. Spectacolul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” mai are reprezentanții și în data de 24 și 25 iulie, de la ora 21.00, în Piața Libertății.

Spectacolul, realizat în cadrul proiectului Cămine în mișcare: Centriphery, este rezultatul colaborării artiștilor Ciprian Tauciuc, Conny Zenk (Austria – Festival der Regionen/RAD Performance), Lia Pfeiffer, Livia Coloji, Ovidiu Mihăiță și Xiri Noir (Danemarca – Dansehallerne), alături de actori timișoreni și din țară, muzicieni și voluntari din cadrul comunității locale. Având ca inspirație povestea omonimă culeasă de Petre Ispirescu în anul 1862, spectacolul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” redă o poveste a supranaturalului folcloric românesc, despre filosofia mitologică, nemurire, fericire, viață și moarte.

”Nu sunt doar fericit că am văzut acest spectacol, dar sunt și foarte emoționat de modul în care a fost realizat. După o perioadă de un an și jumătate în care totul s-a întâmplat digital, putem spune că acest spectacol de teatru este prin excelență analogic datorită oamenilor și a extraordinarei interacțiuni dintre ei.

Întreaga esență a proiectului Centriphery este patrimoniul cultural intangibil. În acest caz,  basmul ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, care face parte din identitatea locală. Un basm despre moarte pus în scenă în aceste vremuri pandemice a fost recreat într-o poveste contemporană cu influențe politice, actuale, în care oamenii se pot regăsi. Sunt fericit că în ciuda vremurilor extraordinare pe care le trăim, se pot întâmpla lucruri extraordinare cum este acest proiect”, a declarat Airan Berg, director artistic al proiectului Centriphery și al Festival der Regionen.

Regia îi aparține lui Ovidiu Mihăiță și scenografia lui Ciprian Tauciuc. De sunet se ocupă Conny Zenk, de muzică – Sol Faur, de coregrafie – Xiri Tara Noir, de costume – Lia Pfeiffer, iar de lumini – Călin Cernescu; maestru păpușar – Cuța Gornic, maestru cor – Beatrix Imre Leila. Designul grafic este realizat de Livia Coloji, iar producția de Bogdan Cotîrță. Distribuția este formată din 50 de actori și muzicieni profesioniști din Timișoara și din țară, alături de iubitori de artă voluntari din comunitatea locală.

”Dincolo de artă, de teatru, de toate cuvintele pretențioase, de capitale și de orice altceva, e foarte tare când o comunitate se adună în centrul unui oraș, într-un spațiu public și stau umăr la umăr și urmăresc o poveste adânc înfiptă în cultura și în cunoștințele noastre. Mai mult decât atât, ceea ce este fascinant la spectacolele de stradă și ce am văzut și aseară, este că vezi mai multă lume în exteriorul locurilor oficiale. Toate acestea, însumate, satisfac așteptările pe care le poate avea un om care se ocupă de așa ceva”, a spus Ovidiu Mihăiță, regizorul acestui spectacol.

Deoarece fiecare periferie are propriul său centru, Centriphery oferă cetățenilor așa-numitei „periferii” o voce centrală în explorarea și transformarea narațiunilor și miturilor locale și îi încurajează să participe la recrearea identităților locale și a narațiunilor europene. Condus de Festival der Regionen (Austria), acest proiect european de anvergură reunește 8 parteneri: New Culture Foundation (Bulgaria), Dansehallerne (Danemarca), Espoo City Theatre (Finlanda), La Manufacture Collectif Contemporain (Franța), Rijeka 2020 – European Capital of Culture (Croația), Cultura Nova Festival (Țările de Jos), Walk & Talk (Insulele Azore, Portugalia) și Asociația Prin Banat (România).

“Vorbim despre acest spectacol și îl plănuim încă de anul trecut. Pregătirile și repetițiile au început în luna iunie 2021, iar voluntari din comunitatea timișoreană, oameni care nu au neapărat o pregătire în artele spectacolului, au lucrat cot la cot alături de echipa artistică, muzicieni și actori. În felul acesta, ei au avut ocazia să afle cum se construiește un spectacol de mari dimensiuni și o bună parte dintre ei și figurează în Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. E extraordinar cum a acest proiect a reușit să activeze și să implice publicul într-un mod foarte organic, aceasta fiind până la urmă și misiunea Capitalei Europene a Culturii, conform dosarului de candidatură. Intenționăm ca anul viitor să ducem spectacolul într-un turneu național și, de ce nu, chiar internațional, acesta putând fi adaptat și jucat în cel puțin 5 limbi străine.”, a spus Alexandra Palconi Sitov, președinte Asociația Prin Banat.

În 2021, proiectul european Centriphery este organizat în România de Asociația Prin Banat și desfășurat în cadrul programului cultural Cămine în Mișcare – Moving Fireplaces. 

Parteneri locali: Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, teatrul independent timișorean Auăleu, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, AMBASADA și Fundația Județeană pentru Tineret Timiș. 

Proiect co-finanțat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene. 

Proiect cultural cuprins în programul cultural prioritar TM2023 RESTART al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara. Proiectul cultural nu reprezintă în mod necesar poziția Primăriei Municipiului Timişoara şi a Consiliului Local Timişoara. Conținutul proiectului cultural și modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor și beneficiarului finanțării. Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local Timişoara nu sunt responsabile pentru conținutul materialului și modul în care acesta ar putea fi folosit.

Mai multe detalii și noutăți despre proiect, pe: prinbanat.ong, camineinmiscare.ro și centriphery.eu. 


Despre Cămine în mișcare

Cămine în mișcare face parte din Programul Cultural Timișoara 2023, implementat de Asociația Prin Banat. Proiectul vizează recunoașterea fenomenului migrației ca o realitate din trecutul și prezentul Banatului și al Europei. Căminul este un simbol al confortului, siguranței și căldurii unui case. Totuși, fenomene din trecut și prezent, cum ar fi relocarea forțată, conflictele politice și șomajul strămută căminele. Cămine în mișcare identifică povești adevărate, uitate sau nedocumentate având ca temă principală fenomenul migrației în regiune, pe care le transpune și promovează prin diverse forme de artă. 

Despre Centriphery

Deoarece fiecare periferie are propriul său centru, Centriphery oferă cetățenilor așa-numitei „periferii” o voce centrală în explorarea și transformarea narațiunilor și miturilor locale și îi încurajează să participe la recrearea identităților locale și a narațiunilor europene. Condus de Festival der Regionen (Austria), acest proiect european de anvergură reunește 8 parteneri: New Culture Foundation (Bulgaria), Dansehallerne (Danemarca), Espoo City Theatre (Finlanda), La Manufacture Collectif Contemporain (Franța), Rijeka 2020 – European Capital of Culture (Croația), Cultura Nova Festival (Țările de Jos), Walk & Talk (Insulele Azore, Portugalia) și Asociația Prin Banat (România).


Asociația Prin Banat este o organizație neguvernamentală, non-profit, ce are ca scop documentarea și promovarea valorilor locale și încurajarea turismului cultural în regiunea Banatului istoric. Printre obiectivele asociației se numără identificarea, inventarierea, documentarea și promovarea obiectivelor din cadrul patrimoniului cultural-istoric, natural și imaterial, atragerea atenției și conștientizarea în rândul comunităților asupra stării de degradare a patrimoniului cultural-istoric, încurajarea acțiunilor de cooperare culturală.

Adrian Meitner

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Ligile studențești din UPT provoacă elevii de liceu la o vacanță inedită, activă, în cadrul a două tabere de vară

Din dorința de a-i familiariza pe liceeni cu viața de student, de a-i ajută pentru o mai bună orientare în carieră, de a reduce rata abandonului universitar, ligile studențești din Universitatea Politehnica Timișoara îi provoacă pe elevi să participe la două tabere de vară organizate în cadrul UPT, unde vor avea ocazia de a avea o vacanță activă, inedită, plină de experiențe interesante.