O mână de prieteni, iubitori ai Transilvaniei noastre dragi și a celui care a fost Otto Wagner, au reușit să ducă la bun sfârșit un demers care s-a întins pe mai multe luni: dezvelirea unui bust al lui Otto, la mormântul acestuia de la Biertan. Așa după cum se știe, Otto Wagner, cel care a gândit și a organizat timp de mai mulți ani ”Servus Transilvania Fest”, s-a stins din viață la sfârșitul anului trecut. Plâns de prietenii săi, care alături de el au crezut și cred într-o Transilvanie liberă, Otto nu a fost și nu va fi uitat.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Otto Wagner a condus Asociația Servus Transilvania, cea care timp de mai mulți ani a pus pe picioare un festival multicultural care a promovat talente din domeniul muzical, teatral și al dansurilor tradiționale din Transilvania. Tragica sa dispariție, în urmă cu opt luni, a lăsat un imens gol în sufletul celor care l-au iubit și care i-au fost prieteni. Astfel că s-a luat inițiativa de a-i cinsti memoria prin amplasarea unui bust, dar și a unui stâlp secuiesc, simbol al prețuirii și bunei înțelegeri pentru toți cei care locuiesc în Ardeal.

Memorialul Otto Wagner a avut loc la finalul săptămânii trecute, la Biertan venind o parte dintre cei care s-au implicat financiar și organizatoric pentru ca acest demers să fie realizat. Fiica lui Otto, Sybille, deși departe – ea locuiește în Germania – a fost totuși prezentă prin intermediul internetului.

”Omagiul adus tatalui meu de Dv., de toti cei prezenti, prin bustul frumos, cu trasaturi idealizate, inaltat pe un soclu cu dimensiuni armonioase la capataiul mormantului, nu numai ca mi-a umplut ochii de lacrimi, dar si inima de multumire si bucurie.Aproape de sfarsitul vietii sale, tatal meu a avut parte de o bucurie si satisfactie enorma: in fiecare din Dv. a intalnit un transilvanean cu aceeasi tragere de inima si iubire pentru pamantul stramosesc, pentru viata multietnica si multiculturala din satele si orasele multiseculare ale batranei regiuni Transilvania – Erdely – Siebenbürgen. In mijlocul Dv. visul lui legat o comunitate diversa, colorata din multe puncte de vedere, cu cetateni care se respecta, se apreciaza, se ajuta reciproc si se cauta din interese comune, parea a putea prinde viata. Traia cu convingerea ca numai o comunitate care se conduce conform unor valori comune tuturor membrilor ei, poate sa influenteze multimea din jur. In fiecare din Dv. a gasit un prieten cu aceleasi convingeri si vise!Va multumesc pentru gesturile de apreciere, pentru cuvintele de omagiu si de iubire aduse tatalui meu!”, a declarat fiica lui Otto Wagner.

Adriana Fulop, unul dintre membrii grupului care s-a ocupat de strângerea de fonduri și contractarea lucrării de realizare a bustului, a spus, la rândul său, că evenimentul de la Biertan a fost unul de suflet.

”A fost o întâlnire mult așteptată, muncită, cu efort depus din partea lui Martin Ioniță și Laszlo Balazs ,Dorin Petru Lupaș și Bandura Krisztián. A fost un efort comun al celor ce au ajutat financiar, și a celor care au pus osul la muncă. O celebrare tristă a lui Otto Wagner și o ocazie de a fi, pentru scurt timp, împreună. O bucurie mare pentru mine să fiu alături de acești minunați oameni. Multumesc dragi prieteni că îmi permiteți să fiu alături de voi, deși eu sunt doar o infimă parte din ceea ce înseamnă Transilvania Erdely Siebenburgen. Sunt una care va admiră și vă iubește pe fiecare în parte, pentru ceea ce sunteți și aduceți în viața mea.Tu maghiarule/secuiule îmi aduci o minunată lecție de istorie și gastronomie, muzică și dans. Tu sasule/neamțule, m-ai învățat ce e conștiinciozitatea, munca,ordinea “ca la neamț în șpais”… de la fiecare dintre voi am primit o lecție care mi-a infrumusețat viața, m-a făcut să iubesc Transilvania cu toată ființa mea. Voi, cei care mereu sunteți gata să ajutați, voi nebuni după Ardeal, sunteți eroii mei! Indiferent încotro ne va purta viața voi veți avea mereu în inima mea un loc, dragoste și respect. Iar în urma efortului vostru comun rămâne bustul minunat și stâlpul secuiesc, o minunată îmbinare de culturi și un omagiu veșnic. Vreau să îți mulțumesc ție, Martin Ioniță pentru ospitalitate, pentru sufletul tau mare, pentru tot ce ne-ai oferit cu drag! Balázs László și Mihaela Göndör, Petre Csutak, Miklos Laszlo Hartzig, și vouă, tuturor! Stefan Hagima, o enciclopedie vie, Tibi Kovacs cu Edith și toți cei care mi-ați făcut viața mai frumoasă în ultimele 3 zile. Juhász Attila si Katy, ați fost minunați! Józsi Lahodni și Cristina,vă iubesc,știți asta! Și tuturor celor care au fost acolo. Chiar și cu sufletul!”, a transmis Adriana Fulop.

Și Laszlo Balazs a transmis câteva cuvinte, spunând că ”toți cei pentru care Otto Wagner și Transilvania sunt părticică din sufletul lor, au fost prezenți fizic, virtual sau cu gândul și inima la memorialul de la Biertan. Doresc să le mulțumesc tuturor pentru efortul depus!”.

La finalul ceremoniei de la Biertan, cei prezenți au pus acordurile piesei ”Child in Time” a celor de la Deep Purple, melodia preferată a lui Otto Wagner.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

1 COMENTARIU

Comments are closed.