Ministrul Mediului Tanczos Barna a anunțat, luni, în cadrul unei vizite în județul Bihor, că în perioada următoare vor fi identificate 12 puncte de-a lungul graniței unde vor fi instalate echipamente care să oprească deșeurile de pe râuri să mai ajungă în Ungaria. 

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Ministrul Mediului spune că a discutat cu autoritățile maghiare și a stabilit împreună cu acestea să ia măsuri concrete pentru a „preîntâmpina exportul de deșeuri plutitoare”.

„Sunt mai multe investiţii care sunt în derulare în judeţul Bihor. Cel mai important lucru pentru următoarele săptămâni, în următoarele luni este identificarea acelor puncte unde vor fi instalate sistemele de preluare a deşeurilor plutitoare de pe râurile care se îndreaptă către Ungaria. Din păcate, de foarte multe ori pe aceste râuri au fost transportate cantităţi uriaşe de deşeuri către ţara vecină. Am avut o vizită de lucru în Ungaria şi am stabilit împreună cu autorităţile maghiare că vom lua măsuri concrete pentru a preîntâmpina în viitor acest fenomen de export de deşeuri plutitoare”, a declarat ministrul Mediului.

Tanczos Barna spune că vor fi 12 puncte de-a lungul graniței, iar în perioada următoare vor fi lansate studiile de fezabilitate.

„Sunt 12 puncte de-alungul graniței unde vor fi instalate echipamente care vor prelua deșeurile de pe aceste râuri. Sunt in curs de identificare cele douăsprezece puncte, anul acesta vor fi lansate licitaţiile pentru studiile de fezabilitate şi vom aloca fonduri pentru construirea acestora”, a mai declarat ministrul Mediului.

În luna februarie, preşedintele Ungariei, János Áder, i-a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui României, Klaus Iohannis, în legătură cu poluarea cu metale grele a râului Someş şi i-a cerut acestuia ca România să facă paşii necesari în direcţia evitării unor astfel de poluări, devenite deja regulate.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania