Institutul Oncologic “Prof. dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca a finalizat construcţia la cea mai nouă Clinică de Hematologie din România.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Investiţia, realizată din fonduri asigurate de către Ministerul Sănătăţii, se ridică la aproximativ 29 milioane de lei şi va permite realizarea procedurii de transplant medular şi la Cluj-Napoca, extinzând astfel capacitatea de transplant medular la nivel naţional, au anunțat marți reprezentanții Institutului Oncologic.

Clinica de Hematologie va fi inaugurată vineri, la ora 12.30, la sediul Institutului Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuţă”, str. Republicii, nr. 34-36.

Construcţia prevede o structură dispusă pe patru niveluri, care include 56 de paturi pentru servicii medicale acordate în regim de spitalizare continuă şi șapte paturi pentru servicii medicale în regim de spitalizare de zi.

“Institutul Oncologic “Prof. dr. Ion Chiricuţă” are drept obiectiv îmbunătăţirea continuă a serviciilor de îngrijire şi a rezultatelor în tratamentul pacienţilor oncologici, prin încercarea de implementare a celor mai importante tehnologii, dar şi prin dezvoltarea continuă a infrastructurii, luând ca model centrele de excelenţă în oncologie existente la nivel european”, a declarat managerul Institutului Oncologic din Cluj-Napoca, dr. Cătălin Vlad.

Noua Clinică de Hematologie va prelua întregul personal medical care funcţionează în prezent în Secţia de Hematologie a IOCN şi care numără nouă medici, un psiholog, 31 de asistente medicale, 12 infirmiere, zece îngrijitoare, trei brancardieri şi personal auxiliar.

În ultimii doi ani, în Secţia de Hematologie de la Institutul Oncologic “Prof. dr. Ion Chiricuţă” au fost înregistrate peste 38.000 de consultaţii.

Fondat în anul 1929, printre primele centre medicale de profil din Europa, Institutul Oncologic “Prof. dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca este unul dintre cele mai moderne centre de oncologie din România şi, totodată, unul dintre cele mai importante institute medicale din ţară, cu zeci de mii de pacienţi care vin anual pentru a beneficia de servicii medicale preventive, curative şi paleative în domeniul oncologic.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania