O fetiță de șase ani și-a pierdut viața după ce un copac smuls de furtuna puternică s-a prăbușit peste ea și alte două persoane în comuna Lunca Bradului, județul Mureș. La locul accidentului au intervenit pompieri militari de la Punctul de Lucru Deda, Salvamont Mureș, SMURD Deda și două ambulanțe SAJ.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Furtuna puternică a făcut ravagii în zona Valea Ilvei, un copac smuls de furtună a căzut peste trei persoane în comuna Lunca Bradului.

„În urma recunoașterii s-a constatat că sunt trei victime. O persoană de sex feminin de aproximativ 34 de ani cu fractură la umăr preluată de ambulanță SAJ, o fetiță de aproximativ 6 ani cu traumatism craniu cerebral și de sold conștientă preluată de ambulanță SMURD și o altă fetiță de aproximativ 6 ani surprinsă sub copac cu traumatism craniu cerebral deschis. Din nefericire acesta a suferit leziuni incompatibile cu viața”, a informat ISU Mureș.

O echipă de cercetare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş s-a deplasat la faţa locului, pentru stabilirea situaţiei de fapt. Din primele cercetări a reieşit că un copac a căzut peste fetițe în timp ce ele se aflau într-un cort, împreună cu familia, pe un teren situat în zona Văii Ilvei.

„Echipajul medical aflat la faţa locului le-a acordat celor două minore îngrijiri medicale de specialitate, însă, din nefericire, faţă de minora de 6 ani, a fost declarat decesul”, a precizat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania