Reprezentanţi ai Primăriei Oradea şi societăţii de transport local OTL S.A. au testat, vineri, un prim încărcător rapid pentru vehicule grele, amplasat în Parcul Industrial I, printr-o iniţiativă privată.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Acţiunea desfăşurată vineri a avut loc în contextul în care ,municipalitatea are în plan să achiziţioneze, în viitorul apropiat, 50 de autobuze noi, nepoluante, dintre care 30 să fie electrice şi altele 20 pe hidrogen.

Oradea este unul dintre orașele din România care se orientează proactiv spre adoptarea mobilității electrice urbane. Cu gândul la viitorul în care parcul auto al OTL-ului se va îmbogăți cu autobuze electrice și cu cele pe hidrogen, administrația publică locală testează în continuare astfel de mijloace de transport în comun. Însă asta nu e tot. Printr-o inițiativă privată, în Parcul Industrial I a fost amenajat primul încărcător rapid pentru vehicule grele.

Firma Nidec din Parcul Industrial I, specializată pe producerea de componente pentru autovehiculele electrice, pune la dispoziția transportului în comun din Oradea o stație de încărcare rapidă, care a fost amplasată în parcarea firmei.

De altfel, compania urmează să producă în Oradea astfel de stații de încărcare. În momentul în care administrația locală va găsi oportunitățile de finanțare pentru a extinde parcul auto al transportului în comun cu autobuze electrice, infrastructura va putea fi asigurată.

Prezentarea stației de încărcare a fost făcută azi, 30 iulie, în cadrul unei conferințe de presă la sediul firmei Nidec, la care au participat city-managerul Primăriei Oradea – Mihai Jurca, directorul general OTL – Viorel Pop, directorul tehnic OTL – Adrian Revnic, managerul de vânzări al firmei Solaris – Ovidiu Borcea și general managerul firmei Nidec – Danilo Firpo.

În cadrul demonstrației practice, un autobuz 100% electric Solaris, aflat acum în probe la Oradea, a fost încărcat la această stație, putându-se observa cum de la un nivel de încărcare de 43% înainte de cuplarea la stație, acesta ajunge la 79% în doar 38 de minute.

O colaborare care va asigura infrastructura pentru un transport în comun electric

Un încărcător de acest tip poate încărca până la 400 KW/oră. Fiind inteligent, acesta se adaptează tipului de autovehicul și puterii pe care acesta o poate absorbi.

„La acest încărcător nu se vor putea încărca doar autobuze, ci și alte autovehicule, mașini electrice. În funcție de tipul de baterie și de tipul de soft pe care autovehiculul îl are, încărcătorul dozează energia. Un alt avantaj important al acestei instalații este că nu are nevoie de infrastructură electrică suplimentară pentru încărcător. De obicei un încărcător de mare putere presupune un racord sau un post de transformare de mare putere. Dar compania Nidec produce încărcătoare care se pot încărca de la un racord normal de electricitate, tocmai pentru că lângă sediul firmei există un modul dotat cu niște baterii care acumulează energia și o încarcă la puterea maximă pe care autovehiculul o poate primi. Prin urmare, dacă ne vom gândi să facem o rețea de încărcătoare în oraș, ele nu vor mai presupune și investiții în cabluri, în posturi de transformare, iar asta reduce foarte mult costurile de investiție”, a precizat city-managerul Mihai Jurca.

Acest lucru va fi posibil prin parteneriatul dintre Primăria Oradea cu firma Nidec Oradea din Parcul Industrial I, care va asigura infrastructura pentru un transport în comun electric în perioada următoare în orașul nostru.

Energie nepoluantă: autobuze electrice și autobuze cu hidrogen

Parcul auto OTL cuprinde acum 107 autobuze, cele mai vechi fiind produse în 2004 cu motoare Euro 3, Euro 4, Euro 5 și Euro 6, precum și 24 de autobuze hibrid.

Directorul OTL Viorel Pop a vorbit despre proiectele viitoare ale OTL legate de achiziția de autobuze care folosesc energie nepoluantă, respectiv autobuze electrice și autobuze pe hidrogen: „Parcul auto pe care îl deținem stă bine din punct de vedere tehnic. Adevărul este că încă nu ne putem dispensa de autobuzele vechi, având în vedere că autobuzele electrice au o autonomie de funcționare de 100-150 km/zi, iar unele din autobuzele noastre au trasee mai lungi de 150 km, prin urmare pe traseele mai lungi vom folosi încă autobuze pe combustibil. Ne bucurăm că avem deja în dotare cele 24 de autobuze hibrid. În continuare, ne mai dorim să achiziționăm 50 de autobuze, din care cca 30 să fie electrice și cca 20 pe hidrogen. Autobuzele vor fi de 12 și 18 m lungime și probabil și câteva sub 8 m, pentru zonele foarte aglomerate din oraș. Prin achiziția autobuzelor pe hidrogen ne vom număra printre cele 300 de orașe din lume care folosesc acest tip de combustibil în transportul în comun”.

Având în vedere că industria transporturilor este sectorul cu cel mai scăzut nivel de consum de energie regenerabilă, noile tendințe în domeniul ecologiei și protejării mediului înconjurător vizează modernizarea transportului în comun rutier doar cu autobuze eco, care să funcționeze cu energie regenerabilă.

“Pe toate vrem să le înlocuim treptat, prin programe cu fonduri europene sau prin investiţii de la Primăria Oradea, cu ajutorul unor credite bancare. Într-o primă etapă 50, apoi 24. Dar nu putem renunţa de tot la autobuze pe combustibil lichid pentru că cele electrice au o autonomie mai mică, iar noi avem trasee mai lungi de 150 de kilometri pe zi. Dar vrem să cumpărăm altele noi, moderne”, a mai declarat directorul Viorel Pop. 

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania