Cum tot venea Crăciunul din 2003 și Anul Nou după noi, ce ne-am zis: „hai să plecăm de acasă, că scăpăm să facem curățenie”! Nu aveam noi echipament „profi”, dar eram entuziaști. Cel puțin eu, că Mihai C. (a nu se confunda cu Mihai H.) era oarecum blazat și dornic să mă deie la urși ca să mă facă franjuri.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Nu m-am lăsat! Am acceptat provocarea și m-am luat după Mihai. În data de 13 decembrie 2003, ora 07.13 eram amândoi în autogara din Orăștie. La 07.31 autobuzul nu venise, că i se stricase ceva la carburator. Habar n-am ce-i ăla carburator, că eu am absolvit istoria, nu istoria științei mecanicii automobilistice. Plus că nu-s nici șofer. Așa că am plecat pe jos până la CON, un magazin din Orăștie de unde se lua „ocazia” până spre satele din munți. Nu ne-a luat nimeni preț de două ceasuri!

Dârdâiam de frig mai ceva ca Bear Grylls când mânca mere emanate prin partea posterioară de către urși. Prin Bucegi sau prin Padiș. După două ore apare un nene, habar nu mai am cum îl cheamă, care ne-a luat de la CON și ne-a dus până la Costești. Acolo am coborât. Din mașină. Și am început să urcăm. Pe picioarele noastre. Am urcat pe culmea numită Piciorul Cireșului. Peisaj de toamnă. Era deja ora 13.00 când am ajuns la Stânișoara (aka Costești-Deal). De acolo am plecat spre Dealul de Groapă, trecând peste vârfurile Brusturelul și Ceata. Undeva peste 1340 de metri. De acolo o apărut și zăpada.

Am mers prin păduri împădurite. O început să se întunece. Pe mine m-o prins frica la propriu. Mihai o început să bată din palme ca să sperie urșii din zonă. „Woow!!! Hoooouuuu!!!” Bătăi din palme!!! Am mâncat la popasul de lângă Fântâna Haiducilor. Eu nu îs haiduc, așa că numai am ciugulit. Bine că am ajuns la stâna de la Dealul de Groapă. Mihai mi-o zis că mă mâncă ursul dacă nu mă urc pe o bârnă amplasată la 5 metri distanță față de pământ. Eu am fost dur: am zis NU! El o fost și mai dur! Era în stare să mă mânce singur.

Am făcut o tocană gen bombă calorică (cu slănină, cârnați, șuncă, costițe, plus doi cartofi mici și o ceapă etc.), am dormit în stână nestingheriți de urși și dimineața, destul de târziu, cam pe la ora 09.00, am fugit spre Godeanu. Bine! Nu chiar am fugit! Am mers lejer. Mihai era în față. Nu-l vedeam, că era ceață. Pe vârful cu altitudinea de 1659 de metri l-am deslușit. Mă aștepta să mâncăm un pic, că eram sleiți de la atâta mers prin zăpadă, iar bomba calorică mâncată de cu seară nu-și mai făcea efectul.

Plecat-am amândoi apoi spre stâna din Poiana Scârna. Deși dădea să se întunece, am îndrăznit să sfidăm Universul și am mai mâncat o dată. Apoi am luat-o la vale spre Valea Alunului din care a trebuit să urcăm spre vârful Dosul Lupșii. O început să și ningă. Noi mergeam pe un drum tare fain prin pădure de brazi. Însă zăpada proaspătă are un obicei prost: îți arată urmele proaspete. Și la un moment dat, ce vedem noi la lumina lanternelor? Că nu aveam pe atunci frontale de-astea de pus pe frunte! Urme proaspete de urs tocmai ieșit din bârlog!!!

Or înghețat mațele în mine și am urlat la Mihai că nu mai mergem pe drumul forestier ci o luăm prin pădure drept spre Vârful Lupșa. Cum nu prea avea chef să meargă singur pe urmă proaspătă de urs, m-o lăsat în isteria mea și o acceptat să urcăm peste trunchiuri de brazi prăbușite în nămeți pănă am ieșit la lumină. Lumina lunii, că nu mai ningea. Dar bătea un viscol, ceva de speriat. Și-o băgat și dracul coada că viscolul, în loc să bată din spate și să ne ajute la urcat ditamai vârful, bătea din față! Ca să urcăm zece metri făceam eforturi zeiești! Eram niște sisifi ce urcau Lupșa!

La un moment dat ne-am prăbușit amândoi în zăpada prin care înotam. Să tot fi fost ora 10.30, pe 14 decembrie 2003. Adică merseserăm deja de 11 ore jumătate. Viscolul, viscolea. Noaptea era întunericită. Noi eram leșinați de foame. Și numai ce-i vine-n minte la Mihai să scoată o lămâie. Plus zahăr. Eu mă uitam uluit la el: credeam că vrea să dea cu lămâia după urși. Dar nu! A tăiat lămâia în două bucăți, pe lungime, o turnat zahăr într-o cană de aluminiu și am mâncat o cină cum nu s-a mai văzut!!! Lămâie, cu tot cu coajă dar cu zahăr!!! Bine, o fi fost și zăpadă prin zahăr dar nu a contat!

Gârboviți de viscol am plecat spre Stâna Lupșa. Mai aveam un pic! Mă și gândeam ce foc tragem în stână, ce tocană bombă calorică facem iară, ce frumos o să auzim sunetul viscolului! Am luat-o cu avânt înainte. Mihai era la vreo 20 de metri în spate. Și mergeam coborând voinicește… când… numai ce văd trei perechi de luminițe ca niște licurici în fața mea. Aveam rucsac cu cadru de aluminiu. Și un topor agățaț de cadru la care nu ajungeam. Cele trei perechi de licurici îmi tot dădeau târcoale. Inteligent fiind, m-am oprit. Mihai m-a ajuns și a întrebat de ce stau. I-am spus să-mi dea toporul! Pe el l-or apucat poveștile și i-ar m-o întrebat dacă am văzut ceva. I-am răspuns că da, sunt trei lupi în fața noastră. La care el, calm, îmi răspunde că îs și vreo doi în spate!!!

Mi-o dat toporul (care putea eventual să facă niște bășici la dește) și, curajos, am pornit spre cabană. Stâna am lăsat-o pe partea dreaptă și am pornit-o la vale. La 11.30 eram amândoi, eu cu Mihai, în fața Cabanei Prislop din munții Șureanu. Lupii cred că se lingeau pe bot știind că nu avem cum intra în respectiva locație turistică. Am ajuns în fața ușii. Am bătut în ea. Nimic!!! Bezna și somnul domneau în cabană. Lupii rânjeau! Noi am insistat. La un moment dat s-a deschis un geam și un glas a îngânat tainic: „Cine-i?”… Ce să răspunzi în miez de decembrie la miezul nopții? Daniel? Pe Mihai însă l-o pleznit genialitatea: „Oameni buni!” o zis.

Imediat s-o deschis ușa. Am intrat în bucătărie și cabanierul a întrebat ce vrem. Am zis că trei beri Hațegana la sticlă. De fiecare! Am stat, am vorbit. Cabanierul, obosit, ne întreabă dacă poate să meargă să facă focul într-o cameră de două paturi. Mihai a spus un categoric „NU”!!! Că cică ne-am decăli!!! Omul a rămas șocat și ne-o dat pe gratis un mic dejun dimineața. După care am coborât pe Ciungi. Dar asta e altă poveste…

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania