5.7 C
Cluj-Napoca
AcasăCULTURĂTrupul neînsufleţit al compozitorului şi dirijorului Remus Georgescu, depus în holul Filarmonicii...

Trupul neînsufleţit al compozitorului şi dirijorului Remus Georgescu, depus în holul Filarmonicii Banatul din Timișoara

Publicat în

spot_img
spot_img

Trupul neînsufleţit al compozitorului şi dirijorului Remus Georgescu, care a încetat din viaţă, vineri, la vârsta de 89 de ani, va fi depus miercuri, de la ora 15,00, în holul principal al Filarmonicii Banatul din Timişoara, instituţie la al cărei pupitru dirijoral a stat în perioada 1968-2003 şi pe care a condus-o în perioadele 1980 – 1988 şi 1990 – 1994, informează AGERPRES.

„Miercuri, 4 august, în holul principal al Filarmonicii Banatul, ora 15,00, va fi depus trupul neînsufleţit al maestrului, pentru cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu. La ora 16.30 va avea loc o ceremonie religioasă, urmată, la ora 17,00, de omagierea solemnă, din partea primarului Timişoarei. La ora 17,30 este programat un recital muzical comemorativ, iar la ora 19,00, trupul neînsufleţit al maestrului va fi depus la cimitirul din Calea Lipovei. Joi, 5 august, ora 11,00 se va oficia Ceremonia religioasă de înhumare, la cimitirul din Calea Lipovei din Timişoara”, a transmis, marţi, Filarmonica Banatul.

„Muzica apare din tăcere şi se întoarce în tăcere, dat fiind faptul că muzica este relaţia dintre sunete şi tăcerea care o înconjoară. (…). Întreaga mea viaţă era scăldată în muzică”, arată o postare a Filarmonicii Banatul, citându-l pe maestrul Remus Georgescu.

Muzicianul timişorean a fost cercetător al Institutului de Folclor din Bucureşti, dirijor al celor mai importante filarmonici din România, director al Filarmonicii Banatul din Timişoara şi profesor universitar al Universităţii de Vest din Timişoara, peste 25 de ani. Toate acestea au condus la înscrierea în palmaresul său a numeroase trofee, premii şi titluri onorifice, i-au fost decernate titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest Timişoara şi cel de Cetăţean de onoare al Municipiului Timişoara.

Creaţiile sale şi-au cucerit un loc stabil în repertoriul multor orchestre româneşti, dar şi din Europa şi America, precum şi în repertoriile unor interpreţi de renume, înscriindu-se în aproape toate genurile, de la muzica de cameră până la lucrări vocal-simfonice. Recunoaşterea valorii creaţiei sale este probată prin numeroasele premii naţionale, dintre care premii acordate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor – Concertul pentru orchestra, Simfonia oratoriul „Cântare străbunilor” (1976 – 1977), Premiul „George Enescu” al Academiei Române – „Exorcisme” pentru flaut şi orchestră, oratoriul „Ecouri” (1983), oratoriul „De profundis” (1994), Premiul Criticii Muzicale, Premiul de Excelenţă al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor sau Premiul „Opera Omnia” şi cea mai înaltă distincţie acordată unui muzician din spaţiul românesc, Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor.

Anii dăruiţi creaţiei, publicului, orchestrei şi compozitorilor includ şi anii dăruiţi destinului Filarmonicii Banatul, maestrul Remus Georgescu ocupând funcţia de director în perioadele 1980 – 1988 şi 1990 – 1994. Ca pedagog, maestrul Remus Georgescu s-a impus în calitate de dirijor al orchestrei studenţilor, profesor de muzică de cameră, orchestraţie, teoria instrumentelor, îndrumător al tinerilor muzicieni, încercând să insufle dragostea pentru muzică studenţilor Facultăţii de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest Timişoara.

„Rămân în conştiinţa generaţiilor de muzicieni, studenţii maestrului, cuvintele: ‘Fiţi voi înşivă! Nu vă lăsaţi atraşi de mode trecătoare. Fiţi exigenţi cu voi înşivă şi cu cei din jur. Să nu treacă o zi fără să simţiţi că v-aţi îmbogăţit cu ceva spiritual. Căutaţi apropierea de oamenii care vă pot oferi această bogăţie’. Să nu uităm că ‘marea muzică este nemuritoare’, cum spunea maestrul, şi că prin muzică, maestrul Remus Georgescu rămâne nemuritor”, mai transmite colectivul Filarmonicii Banatul.

(SURSA FOTO: Filarmonica Banatul)

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Ligile studențești din UPT provoacă elevii de liceu la o vacanță inedită, activă, în cadrul a două tabere de vară

Din dorința de a-i familiariza pe liceeni cu viața de student, de a-i ajută pentru o mai bună orientare în carieră, de a reduce rata abandonului universitar, ligile studențești din Universitatea Politehnica Timișoara îi provoacă pe elevi să participe la două tabere de vară organizate în cadrul UPT, unde vor avea ocazia de a avea o vacanță activă, inedită, plină de experiențe interesante.