Pe domeniul Castelului Banffy de la Bonțida va fi un weekend plin de concerte. De luni, distracția se va muta în Cluj-Napoca. Organizatorii au promis o ediție de neuitat, cu muzică, petreceri, artă și lumini. La Castelul Banffy și-a făcut apariția și premierul României, însoțit de câțiva prieteni, dar și de primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Vineri la prânz, porțile festivalului Electric Castle s-au deschis pentru petrecăreți. Timp de 3 zile, la Bonțida, 80 de artiști vor urca pe cele 6 scene amenajate. Tinerii și nu numai au venit din toate colțurile țării, încântați și puși pe distracție.

Organizatorii spun că festivalul este dedicat persoanelor de la 12 la 80 de ani.

Sunt bucuros că s-a putut face acest festival și sunt bucuros că se pot face toate celelalte festivaluri. Mă așteptăm să fie această atmosferă, chiar e plăcut.”, a declarat premierul Florin Cîțu.

Electric Castle a fost pregătit anul acest în timp record. Pe lista de priorități, organizatorii au adăugat siguranța participanților.

La festival au acces doar persoanele vaccinate, cele cu un test PCR negativ sau care dovedesc că au avut COVID.

De luni, distracția se va muta pe străzile din Cluj-Napoca, unde vor fi petreceri, concerte și evenimente artistice.

În cele 10 zile de festival cântă 250 de artiști din 23 de țări.

Distracția va continuă la castel până duminică seară. De luni, preț de o săptămână, zeci de artiști vor urca pe scene din Cluj-Napoca.

La festival au acces persoanele vaccinate, cele care prezintă un rezultat negativ al unui test COVID ori cele care au trecut prin boală.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania