Un grav accident de circulaţie s-a produs, duminică, pe un drum judeţean din Braşov, după ce două maşini şi o căruţă s-au ciocnit. Cinci persoane au fost rănite, între care trei minori. Pentru doi dintre copii, medicii au declarat decesul.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

”Pentru două persoane, cadrele medicale sosite la faţa locului au declarat decesul. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii accidentului rutier”, a transmis, duminică, IPJ Braşov.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Braşov au prcizat că cei di minori aflaţi în stop cardio-respirator nu au putut fi salvaţi.

”Bilanţul victimelor:

– 2 minori de 3 ani şi 14 ani declaraţi decedaţi, fără răspuns la manevrele de resuscitare.

– 1 minor de 16 ani conştient, politraumatizat, preluat de un echipaj medical şi transportat la spital.

– 2 adulţi cu traumatisme cranio-cerebrale şi  traumatisme toracice,  preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la spital”, a precizat ISU Braşov.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania