Sute de peşti au murit în râul Jiul de Vest, în zona localităţii Aninoasa, din judeţul Hunedoara, mai multe presoane sesizând acest lucru pe reţelele de socializare. O echipă de la Apele Române a prelevat probe de apă, pentru a stabili care este cauza acestui dezastru.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Mai multe imagini cu peşti morţi au fost postate pe reţelele de socializare de mai mulţi locuitori din zona Aninoasa, judeţul Hunedoara. Ei cred că este vorba despre un dezastru ecologic şi spun că ete posibil ca în apele râului Jiul de Vest să fi fost deversat ceva, însă deocamdată nu sunt probe în acest sens. 

Primele imagini cu peştii morţi au apărut încă de sâmbătă seara şi surprind peştii morţi atât pe malul apei, cât şi în mijlocul Jiului de Vest. Tot localnicii sunt cei care spun că sursa de poluare ar putea fi în zona Preparaţiei Coroieşti pentru că peştii morţi apar din acest punct, în aval. 

O echipă de la Apele Române s-a deplasat în cursul zilei de duminică pentru a preleva probe din apă şi a ridica peşti morţi, urmând să facă analize de laborator.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania