Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri, la Târgu Jiu, că în aproximativ două-trei săptămâni va fi aprobată construcţia a aproximativ 100 de creşe noi la nivel naţional, în cadrul programului naţional pentru dezvoltarea infrastructurii antepreşcolare.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

“Suntem în măsură, în 2-3 săptămâni, să aprobăm primele construcţii de creşe noi, standardizate la nivelul anului 2021 cu pompe de căldură, cu tot ceea ce este azi necesar. Vom porni prin finanţarea Ministerului Dezvoltării şi vom avea şi prin PNRR finanţare pentru construcţia de creşe. În prima etapă vor fi în zona urbană şi dorim să asigurăm o acoperire teritorială astfel încât şi în judeţul Gorj vom finanţa construcţia de creşe. Din păcate, România nu stă tocmai fericit, ca să mă exprim reţinut, legat de numărul de locuri disponibile în creşe şi trebuie să investim masiv în construcţia de infrastructură antepreşcolară pentru ca să recupera repede din acest decalaj. Preconizăm aprobarea construcţiei a aproximativ 100 de creşe noi, cel puţin în prima etapă, urmând să extindem programul (…) şi în mediul rural sunt situaţii în comune mai dezvoltate sau periurbane oraşelor mari unde chiar e nevoie de construcţie de creşe”, a spus Cseke Attila.

Ministrul Dezvoltării a avut, în cursul dimineţii, o întâlnire cu primarii din judeţ pe care i-a asigurat că nu au fost oprite finanţările pe PNDL. El a punctat că Guvernul va debloca fenomenul creşterii preţului materialelor de construcţii, iar la PNDL 2 va exista posibilitatea suplimentării sumelor pe contracte, existând astfel toate premisele ca investiţiile de la nivel local să continue şi, acolo unde e cazul, să se finalizeze.

“În ceea ce priveşte finanţările, mai ales cea pe PNDL, noi nu am oprit nicio finanţare pe PNDL, şi în ultimele săptămâni noi am finanţat inclusiv în judeţul Gorj, săptămâna trecută am finanţat facturi din judeţ şi i-am asigurat pe primari că la rectificare categoric o să primim sume care înseamnă continuarea finanţării acestui program. Guvernul va reuşi să deblocheze această situaţie a fenomenului creşterii preţului materialelor de construcţii, la PNDL 2 o să deschidem această posibilitate de suplimentare de sume pe contracte, adică sunt toate premisele ca toate aceste investiţii de la nivel local nu doar să continue, ci şi să se finalizeze”, a spus ministrul.

Cseke Attila a discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi cu primarul municipiului Târgu Jiu despre investiţiile importante aflate în derulare sau cele care urmează să fie demarate.

“Am fost la două unităţi de învăţământ semnificative, ambele sunt finanţate ca şi reabilitare în PNDL 2. Reabilitarea Colegiului Naţional ‘Tudor Vladimirescu’ unde lucrările sunt finalizate, am văzut că sunt necesare lucrări suplimentare şi îndemn autoritatea locală să întocmească documentaţia necesară, apoi lucrările de reabilitare la Colegiul Naţional ‘Spiru Haret’, având un grad de execuţie de 81%. Prima investiţie este de 4,5 milioane, a doua de 6,8 milioane. Mai avem prin CNI, chiar dacă nu am vizitat, lucrări demarate la un nou bazin de înot didactic în apropierea stadionului, o finanţare de peste 10 milioane de lei acordată de Ministerul Dezvoltării şi, la fel, o bază sportivă de tip 1 de 6,9 milioane lei care este în proiectare. Vom merge la câteva investiţii din Peştişani şi Arcani”, a mai spus ministrul Dezvoltării. 

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania