Un tânăr în vârstă de 34 de ani se află în stare gravă la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, el fiind diagnosticat cu COVID-19 şi intubat. Bărbatul nu s-a vaccinat pentru că a citit că serurile anti-COVID fac rău şi nu a mers a timp la spital, convins că oxigenul distruge alveolele pulmonare.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Bărbatul în vârstă de 34 de ani a ajuns la spital cu afectare pulmonară, nevaccinat, uşor ponderal şi cu hipertensiune arterială. Duminică, medicii au luat decizia de a-l intuba în încercarea de a-i salva viaţa. „Citise din tot felul de surse neverificate medical că oxigenul distruge alveolele, că vaccinarea cu ARN Mesager sau cu alte tipuri poate să produc degradări şi alte tipuri de boli şi luase decizia să nu se vaccineze”, a declarat luni după amiază, la Digi 24, medicul Cristian Oancea, de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara.

Acesta a menţionat că pacientul a ajuns la spital „în ultimul moment”, la presiunile familiei şi ale prietenilor. „Acum, colegii din Terapie Intensivă se chinuie să îi salveze viaţa”, a adăugat medicul. Conform acestuia, în  Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara secţia de terapie intensivă destinată pacienţilor cu patologia COVID este plină, iar pacienţii nevaccinaţi ajung la unitatea medicală cu forme severe şi foarte severe ale bolii, în timp ce cei vaccinaţi au forme uşoare ale infecţiei.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania