Un depozit de deşeuri reciclabile din Alba Iulia a fost cuprins marţi de flăcări, fumul provocat de acesta putând fi observat de la câţiva kilometri distanţă.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

“Incendiul se manifestă cu flacăra vizibilă şi degajare mare de fum la un depozit de peturi. La prima evaluare, suprafaţa aproximativă pe care se manifestă incendiul este de 2.000 mp”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

Pe lângă cele trei autospeciale cu apă şi spumă şi autoscara mecanică cu care intervin pompierii din Alba Iulia, au fost trimise în sprijin încă şase autospeciale de la ISU Sibiu, ISU Hunedoara, ISU Bihor, ISU Cluj, ISU Timiş.

“A fost transmis mesaj RO-Alert”, au precizat cei de la ISU Alba.

La faţa locului s-au deplasat şi Inspectorul Şef, prim adjunctul Inspectorului Şef şi Grupa Operativă.

Traficul rutier a fost oprit în zonă, pe DN 1 la ieşirea din municipiul Alba Iulia către Teiuş, pentru desfăşurarea intervenţiei de lichidare a incendiului care se manifestă la nivelul depozitului.

Fumul dens poate fi observat din centrul municipiului Alba Iulia. Depozitul este situat în marginea oraşului, în imediata apropiere a unei fabrici de cablaje.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania