Guvernul a decis, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, alocarea a 144.445.000 lei, odată cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici, pentru implementarea proiectului de investiţii „Construire corpuri de clădire Universitatea de Medicină şi Farmacie «Victor Babeş» Timişoara, comuna Ghiroda, judeţul Timiş”.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

„Susţinem dezvoltarea reţelei de sănătate şi educaţie. Performanţa în educaţie se poate obţine prin asigurarea de condiţii de studiu la standarde înalte. Acest obiectiv poate fi atins atunci când studenţii îşi pot desfăşura activitatea într-un mediu modern, cu dotări de ultimă generaţie”, a subliniat ministrul Dezvoltării Cseke Attila, conform unui comunicat de presă al MDLPA.

Proiectul de investiţii prevede construirea unei clădiri cu două amfiteatre, 10 săli de seminarii, centru de conferinţe, muzeu antropologic, centru expoziţional, birouri pentru cadre didactice şi personal ştiinţific, două săli de studiu şi discuţii, grupuri sanitare, spaţii tehnice şi administrative, spaţii de circulaţie şi ascensoare. De asemenea, se vor construi şi dota un corp de clădire cu rol didactic, dar şi un imobil cu unităţi de cazare, sală şi terenuri de sport.

Construcţia va avea dotări moderne, instalaţii electrice, de protecţie împotriva şocurilor, sistem de avertizare şi detecţie la incendiu, sistem voce-date, sistem de supraveghere video, sistem de avertizare panică, instalaţii de stins incendii, instalaţii termice, de ventilare, precum şi de irigare a spaţiilor verzi, conform sursei citate.

Durata de execuţie a obiectivului de investiţii este estimată la 24 luni.

La ora actuală, în această instituţie de învăţământ îşi desfăşoară activitatea medicală 7.241 de studenţi. Alături de activitatea didactică, au loc şi activităţi de pregătire medicală în specialitate pentru aproximativ 2.360 de rezidenţi. Activitatea didactică şi ştiinţifică este realizată de 819 cadre didactice, specializate în peste 100 de discipline.

De asemenea, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara se desfăşoară studii universitare de doctorat în 3 domenii, sub îndrumarea a 106 profesori conducători de doctorat, respectiv 87 la medicină generală, 14 la medicină dentară şi 5 la farmacie, conchide sursa menţionată. 

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania