9.7 C
Cluj-Napoca
AcasăJUSTIȚIEDoi episcopi reformaţi sunt cercetați de Parchetul Zalău în cazul revendicării Colegiului...

Doi episcopi reformaţi sunt cercetați de Parchetul Zalău în cazul revendicării Colegiului Wesselényi

Publicat în

spot_img
spot_img

Parchetul Zalău a început o anchetă împotriva lui István Csűry, episcopul Eparhiei Reformate Piatra Craiului (ERPC), şi Béla Kató, episcopul Eparhiei Reformate din Transilvania (ERT) în cazul revendicării Colegiului Wesselényi din Zalău, a anunţat marţi portalul de ştiri Maszol.ro

Potrivit portalului, parchetul “a lansat din oficiu” ancheta în cadrul căreia cei doi ierarhi sunt suspectaţi de fals în acte, dare de mită şi uz de fals. István Csűry a declarat portalului că procurorul “a început tare” audierea, fiind interesat în primul rând de un document emis în 1911, care se află în arhiva eparhiei transilvănene. Documentul disputat este un decret al ministerului culturii al guvernului ungar de atunci, cu privire la modul de gestionare a înregistrării şcolilor bisericeşti în cartea funciară, adică rezolvă o problemă tehnico-juridică, demonstrând totodată că şcolile erau instituţii bisericeşti. În conformitate cu practica vremii, în cartea funciară nu biserica era indicată ca proprietar al clădirilor de şcoală, ci o unitate internă a bisericii.

Documentul în cauză a fost analizat şi în cazul Colegiului Reformat Secuiesc Mikó din Sfântu Gheorghe, restituit bisericii
reformate şi apoi naţionalizat din nou.

“Ca răspuns la întrebarea procurorului, am spus că nu deţinem exemplarul original al documentului, deoarece în 1911 încă nu existam, Eparhia Reformată Piatra Craiului fiind înfiinţată după 1920, după tratatul de la Trianon” – a explicat István Csűry, adăugând că procurorul general a fost puţin jenat de acest detaliu.

Episcopul a precizat că întrebările puse la audierea de vineri s-au referit doar la acest cap de acuzare, celelalte nu au fost
abordate. István Csűry a subliniat că procurorul a recunoscut că ancheta trebuie “desfăşurată din oficiu”, adăugând că “astfel a reieşit că ancheta este impusă din exterior”. Potrivit cuvintelor sale, interogatoriul parchetului “poate fi interpretat şi ca o demonstraţie de putere”.

Clădirea Colegiului Reformat Wesselényi din centrul oraşului Zalău a fost confiscată de statul comunist român de la biserica reformată, în cadrul naţionalizării din 1948. ERPC a revendicat această clădire prestigioasă în 2003. Comisia de restituire de la Bucureşti a respins însă retrocedarea, invocând anumite lipsuri. Eparhia a contestat decizia de respingere la Curtea de Apel din Cluj-Napoca, dar a pierdut procesul în primă instanţă. În urma recursului său, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a retrimis cazul la instanţa de fond în octombrie 2019.

Faptul că renumitul poet maghiar Ady Endre a studiat între 1892 şi 1896 la Colegiul Reformat Wesselényi din Zalău, unde a luat şi bacalaureatul, conferă instituţiei o valoare simbolică. Clădirea revendicată, încărcată de istorie, a fost construită în perioada 1904-1906, după ce Ady şi-a terminat studiile.

În fosta clădire a colegiului reformat astăzi funcţionează Colegiului Naţional “Silvania”, considerată ca cea mai prestigioasă şcoală din judeţul Sălaj, care are şi clase de liceu cu predare în limba maghiară.

Adrian Meitner

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel