Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş aniversează 70 de ani de activitate. Pentru a omagia această perioadă în care povestea orașului a fost atent culeasă și scrisă de muzeografii care au onorat această instituție, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, prin Centrul Cultural „Lucian Blaga” și, desigur, Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş, au plăcerea de a transmite o invitație caldă întregii comunități, precum și turiștilor, de a vizita Casa Zápolya, cel mai important monument istoric, laic,  al Sebeșului.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Vineri, 27 august, începând cu ora 16.00 muzeul ăși așteaptă vizitatorii cu expoziția de Științele Naturii, una dintre cele mai frumoase și mai valoroase expoziții de profil în țară, care a fost repusă în valoare în anul 2020, prin intermediul unui proiect cultural, susținut de la bugetul local al Municipiului Sebeș și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Expoziția ilustrează într-o manieră modernă, interactivă, diversitatea habitatelor din împrejurimile oraşului Sebeş şi a vieţuitoarelor care le populează. Sunt prezentate elemente de floră şi faună specifice stepei, mediilor acvatice, pădurilor de foioase şi de conifere, precum şi ecosistemelor antropice, toate expuse în cadrul unei diorame de mari dimensiuni. Colecția de Științele Naturii cuprinde peste 4000 de piese care ilustrează o parte însemnată a diversităţii naturale a zonei Sebeșului, oferind vizitatorilor ocazia să admire exponate interesante de floră, faună, paleontologie şi mineralogie. Pe lângă prezentarea biodiversităţii zonei, expoziţia îşi propune să atragă atenţia asupra fragilităţii ecosistemelor şi să trezească interesul publicului pentru conservarea acestora. Aceasta se adresează în special tinerilor, dar este la fel de atractivă pentru toate categoriile de vârstă şi socio-profesionale. Specimenele de Ştiinţele Naturii pe care Muzeul Municipal „Ioan Raica” le deţine sunt prezentate publicului și prin intermediul unui atractiv catalog de colecție care va fi lansat cu această ocazie.

Sărbătoarea muzeului este onorată de o serie de alte evenimente cu invitați prestigioși. Astfel, sâmbătă, 28 august 2021, începând cu ora 11.30, prof. univ. dr. Volker Wollmann (Obrigheim, Germania) va susține conferința cu titlul „Reconstituirea grafică – o soluţie de păstrare a memoriei patrimoniului tehnic al judeţului Alba”. Momentul va fi completat de lansările de carte semnate de prestigioși istorici și istorici de artă, precum acad. Răzvan Theodorescu, acad. Marius Porumb (prezent la evenimentul de la Sebeș) și Volker Wollmann, prezentate publicului de prof. univ. dr. Cornel Tatai-Baltă și conf. univ. dr. Ioan Alexandru Aldea. 

Pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă, muzeul oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor. Atmosfera va fi întregită de Ordinul Scutierilor de Mühlbach și de Trupa de dansuri săsești. Vineri seara, începând cu ora 20.30, va avea loc proiecția filmului „Cu drag, Van Gogh/Loving Vincent” (2017, animaţie, PL-UK), o producție nominalizată la premiile Oscar, BAFTA, EFA. 

PROGRAMUL COMPLET AL EVENIMENTELOR:

VINERI, 27 AUGUST 2021 

• ora 16.00 – vernisajul expoziţiei de Știinţele Naturii; 

• ora 17.00 – lansare de carte: Sergiu Török, Ramona Mărginean, Florin Toncean, „Colecţia de Știinţele Naturii a Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș”, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2020. Prezintă dr. Radu Totoianu; 

• ora 20.30 – proiecţie de film – „Cu drag, Van Gogh/Loving Vincent” (2017, animaţie, PL-UK); nominalizat la Oscar, BAFTA, EFA; 

• Scene de reenactment istoric susţinute de Ordinul Scutierilor de Mühlbach.

Important: între orele 16.00 și 22.00, în cadrul evenimentului „Noaptea muzeului”, accesul în expoziţiile muzeului este gratuit. 

SÂMBĂTĂ, 28 AUGUST 2021 

• ora 11.30 – „Reconstituirea grafică – o soluţie de păstrare a memoriei patrimoniului tehnic al judeţului Alba”, conferinţă susţinută de prof. univ. dr. Volker Wollmann (Obrigheim, Germania); 

• ora 12.00 – lansare de carte: Volker Wollmann, „Patrimoniu preindustrial și industrial în România”, vol. VIII, Sibiu, Editura Honterus, 2020. Prezintă conf. univ. dr. Ioan Alexandru Aldea; 

• ora 12.30 – lansare de carte: Răzvan Theodorescu, Marius Porumb (coord.), „Arta din România, din preistorie în contemporaneitate”, vol. I-II, Editura Academiei și Editura Mega, București, Cluj-Napoca, 2018. Prezintă prof. univ. dr. Cornel Tatai-Baltă; 

• Dansuri tradiţionale săsești din Transilvania, prezentate de Trupa de dansuri săsești Sebeș. 

Important: între orele 10.00 și 16.00, accesul în expoziţiile muzeului este gratuit.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania