Șantierul de extindere la patru benzi a DJ 592 Timișoara – Moșnița Nouă a ajuns la ultima lucrare majoră. În următoarea lună, până pe 1 octombrie, se va interveni la unul dintre podețe, pe benzile de interior. În acest context, instituția atenționează conducătorii auto că restricțiile din zonă ar putea genera dificultăți în trafic, circulația desfășurându-se doar pe benzile exterioare. De asemenea, participanții la trafic sunt rugați să acorde o atenție sporită semnalizării și să respecte restricțiile impuse.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Diversele actualizări care au trebuit aduse proiectului tehnic, simultan cu desfășurarea lucrărilor, au întârziat planurile Consiliului Județean de a închide șantierul în această vară. Vorbim, de exemplu, de racordarea cu străzi apărute în plus, după realizarea proiectului tehnic, corelarea cu noile lucrări efectuate de Primăria Timișoara în zona racordului cu drumul județean, necesitatea relocării utilităților E-distribuție Banat sau ridicarea la cotă a unor cămine de vizitare pentru diverse utilități descoperite în timpul execuției. Termenul de finalizare a investiției este acum 15 octombrie. Trebuie menționat că în primele două săptămâni ale lui octombrie este programată doar realizarea de marcaje rutiere și alte finisaje specifice.

Consiliul Județean atrage atenția asupra unei potențiale situații problematice pe traseul drumului extins la patru benzi, mai exact, lipsa sensului giratoriu la intersecția șoselei cu viitoarea centură de sud a Timișoarei. Realizarea acestuia se află în sarcina constructorului care se ocupă de varianta de ocolire a municipiului. Consiliul Județean a transmis o informare către acesta, pentru a urgenta amenajarea intersecției, altfel, traficul riscă să fie îngreunat, pe două benzi, pe suprafața viitorului sens giratoriu, chiar și după ce Consiliul Județean își va finaliza investiția. De menționat este că în intersecția respectivă, pe traseul Centurii, se va construi și un pasaj peste DJ 592 și sensul giratoriu în cauză, cu bretele de acces, însă doar eventuala lipsă a girației poate crea dificultăți în traficul de pe drumul județean.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania