9.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI BRAȘOVMuzica jazz&blues va răsuna, în această săptămână, în centrul Braşovului

Muzica jazz&blues va răsuna, în această săptămână, în centrul Braşovului

Publicat în

spot_img
spot_img

Muzica jazz&blues va răsuna, în această săptămână, în centrul Braşovului, organizatorii Festivalului Braşov Jazz&Blues pregătind pentru ediţia de anul acesta concerte, proiecţii de filme, activităţi pentru copii şi întreaga familie, precum şi un târg de discuri de vinil.

Evenimentul aflat la a noua ediţie se va desfăşura începând de joi, 2 septembrie şi până duminică, 5 septembrie, în Pieţele Sf. Ioan şi Brassai şi în Parcul Central Nicolae Titulescu.

Braşov Jazz&Blues Festival este organizat de Asociaţia Culturală Fanzin.

„Această ediţie a festivalului este una specială şi duce la îndeplinire conceptul unui festival de muzică complet. În programul festivalului sunt anunţate atât concerte cu trupe de renume internaţional, cât şi trupe locale, ateliere creative şi masterclass-uri pe teme muzicale, proiecţii de filme în aer liber, activităţi pentru copii şi familie pe timpul zilei şi un târg de discuri de vinil ca să îţi iei muzica preferată acasă. Aşa cum îi stă bine unui festival de asemenea calibru, serile de muzică se vor prelungi în noapte la concertele de tip jam session”, au anunţat organizatorii.

Printre trupele care vor evolua pe scenele festivalului se numără ardelenii de la Nightlosers, care vor deschide festivalul joi seara, la ora 20,00, în Piaţa Brassai.

„Deoarece Braşov Jazz & Blues Festival îşi doreşte să încurajeze şi artiştii români în misiunea lor de a crea muzică de calitate, le-am dedicat acestora propria scenă, susţinută de sponsorul nostru principal (…). Considerăm că mai ales acum, în umbra evenimentelor ce ne-au marcat pe toţi în ultimul an, artiştii noştri merită recunoştinţă şi expunere. Pentru a încuraja publicul să descopere aceşti artişti valoroşi, care reprezintă scena locală cu mare succes, intrarea la concertele din Piaţa Brassai este gratuită, în limita locurilor disponibile”, au precizat organizatorii.

Astfel, pe scena din Piaţa Brassai vor urca, începând de vineri seara, 5 trupe locale: Maya Ciosa (care a câştigat Vocea României Junior în anul 2018), trupa FusionCore, Alexu and the Voices Inside, acompaniat de 4Tune Quartet, Fernet Blues Company şi Midnight Buzz.

Seria de evenimente muzicale din Piaţa Brassai se va încheia duminică, de la ora 16,30, cu un concert susţinut de doi artişti rezidenţi ai festivalului: Berti Barbera şi Lars Kutschke Band.

După lăsarea întunericului, începând de vineri, Piaţa Brassai se va transforma în zonă de cinema în aer liber, aici urmând să fie proiectate câte un film pe seară: Încă un rând (AnotherRound) (2020), Bohemian Rhapsody (2018) şi Whiplash (2014).

În ce priveşte scena internaţională, începând cu 3 septembrie, 38 de artişti din 8 ţări vor cânta în Piaţa Sf. Ioan: Laura Cox (FR), Kirk Fletcher (USA), Mădălina Pavăl Live Orchestra (RO), Sax Gordon (USA), Lars Kutschke Band (DE/HU), Dana Gillespie (UK), Joachim Palden Trio (AU), Isabella Lundgren (SE), Nguyęn Lę Streams Quartet (FR/USA/CA).

Biletele şi abonamentele pentru concertele din Piaţa Sf. Ioan au fost puse în vânzare online pe www.biletebrasov.ro. 

Adrian Meitner

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Târg de Sânziene cu meșteșugari locali la Râșnov

După succesul Târgului de Florii, 21 de meșteșugari iscusiți din Râșnov și Țara Bârsei vor fi prezenți în Piața Unirii din Râșnov la Târgul de Sânziene, sâmbătă 22 iunie în intervalul 10:00 - 20:00, cu produse diverse precum îmbrăcăminte, accesorii, piese de decor, bunătăți dulci și sărate.