fbpx
-6.3 C
Cluj-Napoca
AcasăEDUCAȚIEUn tânăr rom, abandonat de mamă în spital, a reuşit să învingă...

Un tânăr rom, abandonat de mamă în spital, a reuşit să învingă toate prejudecăţile: la 23 de ani a absolvit două facultăţi, ambele de stat

Publicat în

spot_img
spot_img

Să te naşti etnic rom şi să cunoşti din primele zile de viaţă cum e să te abandoneze propria mamă, în spital, nu e deloc cel mai fericit start în viaţă, eufemistic spus. Să te mai cheme şi Napoleon Dolar, deci să fii toată copilăria ţinta batjocurii colegilor de şcoală sau de „casă de copii”, iarăşi nu-i o vreo fericire.

Şi totuşi, Napoleon Dolar Muntean, pe numele său complet, a învins şi a depăşit toate aceste prejudecăţi şi a devenit azi un om respectat, la cei doar 23 de ani ai săi.

A avut, e drept, şi şansa ca după ani trăiţi într-un centru social, să fie înfiat de o femeie inimoasă, care a intuit că ţâncul negricios cu prenume ciudate nu e cu nimic mai prejos decât alţii, ba dimpotrivă.

Napoleon a citit mult şi a prins repede drag de lectură. Setea lui de cunoaşterea şi de a ajunge cineva în viaţă l-au ajutat ca, la 23 de ani, să obţină două licenţe universitare: a absolvit Filologia (Română-Engleză) şi Istoria, ambele la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Universitate de stat, ca să fie lucrurile clare.

Crezul său în viaţă? L-a mărturisit, deunăzi, celor de la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” din Alba Iulia, unde se numără de ani de zile printre cei mai fervenţi cititori: „Cartea nu te lasă să fii manipulat! Din cărți înveți să asculți, să vorbești, să formulezi opinii și să le susții. Da, ai nevoie de un îndrumător de lectură, și aici intră în scenă bibliotecarii, dacă vorbim despre bibliotecă, dar înaintea lor ar trebui să fie părinții, familia și profesorii. Indiferent de materia predată, aceștia trebuie să recomande lectura ca modalitate de formare continuă. Citiți, citiți, citiți, nu veți avea decât de câștigat”.

sursa foto: Facebook/Napoleon Muntean

Sorin Simion

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel