Comunitatea maghiară braşoveană îşi prezintă tradiţiile în cadrul celei de a XI-a ediţii a Zilelor Culturale Maghiare, eveniment care se va desfăşura în perioada 12 – 19 septembrie în zona centrului istoric al municipiului Braşov.
Organizatorii au pregătit peste 50 de manifestări, de la concerte, spectacole, expoziţii, prezentări de carte, activităţi sportive şi până la degustări de vinuri şi produse gastronomice şi un târg de meşteşuguri şi produse tradiţionale.
„Ne mândrim cu acest festival pentru că este cel mai mare eveniment de acest fel în limba maghiară din sudul Transilvaniei. Ne mândrim şi este foarte benefic pentru noi, pentru comunitatea maghiară, care numără aproape 20.000 în municipiu şi 40.000 în judeţ, în condiţiile în care, din păcate, nu avem o instituţie culturală în limba maghiară. Aceste festivaluri vin să suplimenteze acest deficit al oraşului”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Toro Tamas, iniţiatorul evenimentului.
Festivalul se va desfăşura în mai multe spaţii, trei fiind principale – două tradiţionale – Piaţa Sfatului şi curtea Liceului Aprily Lajos -, unde braşovenii şi turiştii vor putea gusta mâncare şi asculta muzică tradiţională ungurească – şi, una în premieră, Piaţa Sfântul Ioan, unde vor avea loc concertele mari, inclusiv unul în colaborare cu Filarmonica braşoveană, a precizat sursa citată.
Programele sunt concepute pentru toate generaţiile, atât pentru locuitorii oraşului, dar şi pentru turiştii aflaţi în perioada respectivă în Braşov, accesul fiind gratuit la marea majoritate a acestora, cu respectarea regulilor epidemiologice în vigoare, a menţionat Toro Tamas.
Festivalul Zilelor Culturale Maghiare din Braşov „Ţara Bârsei” este organizat de Asociaţia Maghiarilor din Ţara Bârsei, valoarea totală a proiectului fiind de 420.062 de lei, cofinanţat de municipalitatea braşoveană şi de Consiliul Judeţean.
„Ne bucurăm că avem ocazia să sprijinim şi să finanţăm acest eveniment, care sărbătoreşte nu doar cultura în general, dar şi multiculturalitatea Braşovului. Avem o comunitate maghiară importantă în oraşul nostru şi avem datoria să îi sprijinim în a-şi exprima tradiţiile, cultura şi valorile”, a afirmat, la rândul său, viceprimarul Flavia Boghiu.
Este al doilea an în care Consiliul Judeţean sprijină acest festival. În 2021, forul judeţean braşovean a acordat acestui eveniment o finanţare de aproximativ 100.000 de lei, fiind încadrat la aria proiectelor mari, a precizat Toaso Imelda, director executiv în Consiliu Judeţean Braşov.
În aceeaşi perioadă, comunitatea maghiară organizează şi un festival dedicat dansurilor populare maghiare din Ţara Bârsei. Acesta va avea loc în 19 septembrie, pe scena din Piaţa Sfatului, unde 10 ansambluri de dansuri populare maghiare vor susţine un „spectacol de culori şi mişcări”.
Festivalul de Dansuri Populare Maghiare „Ţara Bârsei” este un proiect cultural derulat de Asociaţia Culturală a Maghiarilor din Diaspora Transilvăneană, valoarea lui fiind de 33.500 de lei, finanţarea provenind în cea mai mare parte din bugetul local al municipiului Braşov (30.000 lei).