fbpx
12.6 C
Cluj-Napoca
AcasăCULTEPeste 75.000 de persoane așteptate la Budapesta pentru a-l primi pe Papa...

Peste 75.000 de persoane așteptate la Budapesta pentru a-l primi pe Papa Francisc în Piaţa Eroilor

Publicat în

spot_img
spot_img

Peste 75.000 de persoane, care nu vor fi supuse unor măsuri speciale de control sau restricţii pentru COVID-19, îl vor primi duminică pe Papa Francisc în Piaţa Eroilor din Budapesta, unde va avea loc slujba de încheiere a celui de-al 52-lea Congres Euharistic, relatează vineri agenţia EFE.

Înaintea slujbei, în timpul celor câteva ore pe care le va petrece la Budapesta, Papa Francisc se va întâlni cu preşedintele ungar Janos Ader şi cu premierul Viktor Orban, faţă de care exprimă poziţii divergente pe teme precum migranţii sau drepturile persoanelor LGBT.

După scurta şedere în capitala ungară, pe care Vaticanul nu o consideră o vizită oficială, suveranul pontif va începe o vizită de trei zile în Slovacia.

Cei 75.000 de participanţi la slujbă nu vor trebui să poarte măşti şi nici să prezinte un certificat de vaccinare sau test negativ COVID-19, măsuri care nu s-au aplicat nici la Congresul Euharistic desfăşurat în ultima săptămână.

În pofida valului patru, în Ungaria pandemia este considerată a fi încă sub control, deşi în ultimele două săptămâni s-a înregistrat o creştere uşoară a cazurilor zilnice, vineri fiind confirmate 323 de noi cazuri de COVID-19.

Vizita Papei Francisc la Budapesta a readus la suprafaţă unele dispute politice locale. Politicieni şi media care-l susţin pe premierul Viktor Orban au criticat atitudine deschisă a suveranului pontif faţă de migranţi, consideraţi de premierul conservator ungar drept o ameninţare la adresa valorilor creştine europene, aceeaşi părere Viktor Orban având-o şi despre comunitatea LGBT.

În replică, opoziţia progresistă ungară a insistat că Papa Francisc şi-a manifestat respingerea faţă de ”naţionalismele închise şi agresive”. Primăria din Budapesta, condusă de opoziţie, a amplasat pe străzile oraşului afişe cu citate ale suveranului pontif despre toleranţă şi solidaritate. 

Adrian Meitner

Articole recente

CJ Maramureș a alocat un milion de lei, fonduri nerambursabile, pentru domeniul culturii

Fondul de un milion de lei a fost aprobat de consilierii judeţeni pentru finanţarea nerambursabilă a proiectelor în domeniul culturii

Șoareci morţi, praf, mucegai și gândaci de bucătărie, găsiți de comisarii de la Protecţia Consumatorului în cantina unui colegiu din Timişoara

Cantina Colegiului Tehnic ”Henri Coandă” din Timişoara a fost închisă de inspectorii de la Protecţia Consumatorului

Teodor Bulza: „Cinstea și gramatica -vocația și crezul vieții mele”

Teodor Bulza: „Cinstea și gramatica -vocația și crezul vieții mele”

Mai multe articole de același fel

Virágvasárnap

Ha nem vigyázunk, könnyen félreértelmezhetjük Virágvasárnapot és üzenetét. Sikerorientált világunk jó leckét kap ettôl az ünneptôl. Jézus Krisztus ugyanis Virágvasárnap kapcsán tanít meg bennünket arra, hogyan kell igazán sikeresnek lenni.