Primul Curs&Workshop de Chirurgie Robotică în Urologie din România, la care participă medici experţi din Franţa şi Germania, are loc, în perioada 10-11 septembrie, la Spitalul clinic Pelican din Oradea.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Cei 18 medici urologi şi rezidenţi din ţară care urmează acest curs, dar şi alţi 70 de medici urologi din ţară şi străinătate, au posibilitatea să asiste la patru operaţii efectuate cu robotul da Vinci x de echipe de chirurgi de prestigiu din Oradea şi Cluj Napoca, alături de doi dintre cei mai buni medici urologi specializaţi în chirurgia robotică din Europa şi pe plan mondial: prof. dr. Thomas Bschleipfer, din Germania şi dr. Jean-Baptiste Roche, din Franţa.

Ceremonia de deschidere a evenimentului a fost susţinută de către directorul medical al Spitalului Pelican Oradea, prof. univ. dr. Teodor Maghiar, medic şef Clinica de Urologie, conf. dr. Bogdan Petruţ, de la UMF “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, reprezentant CLERU, managerul spitalului, dr. Ovidiu Gogu Cacuci, decanul FMF Oradea, prof. univ. dr. Adrian Maghiar, şi invitaţii d renume; prof. dr. Thomas Bschleipfer, Weiden, Germania şi dr. Jean-Baptiste Roche, Bordeaux, Franţa.

Potrivit organizatorilor, în cadrul evenimentului, unic în România, va fi prezentată cea mai avansată tehnologie chirurgicală pe plan mondial în domeniul urologiei, pe care Spitalul Clinic Pelican o foloseşte deja de doi ani în operaţiile pacienţilor, precum şi platforma educaţională pentru formarea de urologi, specializaţi în chirurgia robotică, în România, www.cleru.ro.

Intervenţiile chirurgicale de urologie cu robotul da Vinci x se vor susţine în blocul operator al spitalului, iar participanţii le vor putea viziona live, în 3D, din sala de conferinţe situată la etajul V din clădirea nouă a spitalului. În timpul operaţiilor, participanţii vor putea interacţiona cu medicii chirurgi urologi şi cu moderatorii.

Comparativ cu chirurgia laparoscopică, chirurgia robotică permite o acurateţe de excepţie a actului operator, cu prognostic postoperator foarte bun, cu risc de complicaţii scăzut. O intervenţie asistată robotic înseamnă, potrivit medicilor, siguranţă sporită a actului chirurgical, spitalizare redusă şi recuperare rapidă. Se pot efectua astfel unele dintre cele mai complexe intervenţii uro-oncologice, practic toată chirurgia mare a cancerului urologic, în condiţii de siguranţă şi invazivitate scăzută.

Alături de cursanţi, au fost invitaţi colaboratori apropiaţi, medici urologi din întreaga ţară care au prilejul să asiste în direct la posibilităţile de tratament ale pacienţilor pe care aceştia ii pot îndruma către spitalul orădean.

Medicii urologi şi rezidenţi cursanţi vor avea ocazia să se implice într-o sesiune interactivă – Dry Lab şi vor putea efectua exerciţii pe modele de antrenament cu simulatorul, dar şi cu robotul da Vinci x.

Programul cursului cuprinde şi prezentări ştiinţifice, susţinute de urologi de prestigiu din ţară.

Potrivit directorului medical al Spitalului Pelican Oradea, Teodor Maghiar, cursul se desfăşoară sub patronajul Universităţii de Medicină “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca şi a Facultăţii de Medicină din Oradea.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.