„Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov, regia Victor Olăhuț, o comedie de succes care s-a jucat de peste 200 de ori pe scenele din toată țara, a putut fi văzută în comuna hunedoreană Râu de Mori, vineri de la ora 20:00. Gospodăria lui Budău, aflată în spatele primăriei, a fost transformată pentru o seară într-o veritabilă sală de teatru, iar cei care au vrut să vadă teatru au putut intra gratuit.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Este al nouălea an consecutiv în care organizația Cultură’n Șură înscrie satele din România pe harta culturală și aduce în fața publicului marginalizat din mediul rural spectacole de teatru. Peste 50 de comunități rurale au primit, cel puțin o dată, vizita unei trupe profesioniste de teatru în cadrul proiectelor derulate.

Cultură’n Șură a ajuns pentru prima dată într-o localitate din județul Hunedoara la invitația Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, care împreună cu Primăria și Consiliul local Râu de Mori s-au ocupat de amenajarea scenei pentru spectacol și a spațiului destinat spectatorilor. Toate acestea se întâmplă în cadrul proiectului „Satul și teatrul” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Spectacolul „Cerere în căsătorie”, o producție marca Cultură’n Șură realizată în parteneriat cu Teatrul de Artă București, vorbește despre dragoste și despre lucrurile care stau în calea dragostei. Se pare că nu există moment mai prielnic ca acela de dinaintea unei cereri în căsătorie, pentru a dezgropa toate certurile, bârfele, neînțelegerile dintre două familii. Dar, cum dragostea învinge totul sau, mai bine zis, cum oamenii se ceartă ca să aibă de ce să se împace, așa și tinerii noștri, până la urmă iau o pauză de la scandal. 

Regizorul Victor Olăhuț vorbește despre idea acestui spectacol

Distribuția a fost formată din trei actori de primă mână ai scenei teatrale românești. Florentina Năstase, nominalizată pentru cea mai bună actriță atât la premiile UNITER cât și la GOPO, George Constantinescu, manager și actor al Teatrului de Artă, acesta poate fi văzut pe scenele teatrelor Nottara sau Comedie din București, și Valentin Terente, actor la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila, prezent în anul 2020 în cadrul programului „10 pentru TIFF”.

„Cei trei actori conturează personaje puternice, fiecare cu năravurile și particularitățile sale. Cu emoții de nestăpânit, un moșier merge la vecinul său ca să-i ceară fata în căsătorie. Până să ajungă la cerere, cei doi tineri se ciondănesc pe tema unui colț de moșie. Al cui e? Al lui sau al ei? Și uite așa tot romantismul se duce pe apa sâmbetei, în problemele funciare. În rolul fetei, Florentina Năstase, o apariție care încântă la orice intrare în scenă, născută parcă să joace numai Ofelii, ingenuă până în vârful unghiilor, schimbă, de data aceasta, radical registrul. Cât ai clipi, devine un boț de om dârz și hotărât. Ce mai, o adevărată moșiereasă! Iar situațiile se rostogolesc ca bobii de porumb curățați de fată.” – Cristina Rusiecki, critic de teatru

Înainte de spectacol a fost organizat un atelier de teatru destinat copiilor din comuna Râu de Mori, în cadrul căruia participanții și-au însușit noțiuni de bază ale artei spectacolului, atât din punct de vedere a spectatorului cât și al actorului. Având ca scop dezvoltarea memoriei, spontaneității, imaginației și lucrului în echipă prin intermediul jocului, atelierul a oferit totodată participanților și câteva sfaturi practice privind conduita în timpul spectacolului de teatru. Atelierul a fost condus de actorii Ana Turos și Elena Șeulean.

Tot în proiectul „Satul și teatrul”, spectacolul „Cerere în căsătorie” a fost prezentat la acest final de săptămână și în Gușterița (Sibiu) și  Veneția de Jos (Brașov). În total, 12 comunități rurale vor avea parte de teatru cu intrarea gratuită în cadrul acestui proiect.

Parteneri: Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, Primăria și Consiliul local ale comunei Râu de Mori, Tur Cento Trans, Romania Educab

„Satul și teatrul” este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Foto: Alexandru Gabriel Muntean

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.