fbpx
9.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI HUNEDOARABătrânii din Deva au nevoie de ajutor

Bătrânii din Deva au nevoie de ajutor

Publicat în

spot_img
spot_img

Direcția de Asistență Socială Deva caută voluntari pentru desfășurarea activităților de ajutorare a persoanelor vârstnice. Potrivit unui anunț făcut de autoritățile ardelene, activitatea voluntarilor se va concentra, în principal, pe efectuarea de cumpărături (alimente, medicamente și alte bunuri de strictă necesitate), plata facturilor sau însoțirea vârstnicilor la plimbări ori vizite.

Persoanele care doresc să devină voluntari în cadrul Direcției de Asistență Socială Deva trebuie să îndeplinească o serie de criterii, printre care:

– vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani

– domiciliul sau reședința în municipiul Deva

– capacitate deplină de exercițiu

– stare de sănătate corespunzătoare acțiunilor organizate

– să nu aibă antecedente penale care să le facă incompatibile cu activitatea de voluntariat desfășurată

Potrivit legislației în vigoare, voluntariatul este recunoscut drept experiență profesională și/sau în specialitate, dacă acesta este realizat în domeniul studiilor absolvite.

Selecția și recrutarea voluntarilor se face de către Compartimentul Resurse Umane, pe baza unui interviu și în urma cererii-tip de înscriere, care se depune la sediul Direcției de Asistență Socială Deva (str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 2, camera 6).

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0755.878.705 (Compartiment Resurse Umane), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

Răzvan Idvorean

Articole recente

CJ Maramureș a alocat un milion de lei, fonduri nerambursabile, pentru domeniul culturii

Fondul de un milion de lei a fost aprobat de consilierii judeţeni pentru finanţarea nerambursabilă a proiectelor în domeniul culturii

Șoareci morţi, praf, mucegai și gândaci de bucătărie, găsiți de comisarii de la Protecţia Consumatorului în cantina unui colegiu din Timişoara

Cantina Colegiului Tehnic ”Henri Coandă” din Timişoara a fost închisă de inspectorii de la Protecţia Consumatorului

Teodor Bulza: „Cinstea și gramatica -vocația și crezul vieții mele”

Teodor Bulza: „Cinstea și gramatica -vocația și crezul vieții mele”

Mai multe articole de același fel

Se prelungește termenul de depunere a proiectelor prin Programul Tranziție Justă, pentru investiții în dezvoltarea IMM-urilor din județul Hunedoara

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a luat decizia de a prelungi termenul de depunere a proiectelor în cadrul celor 7 apeluri lansate la nivel național prin PTJ pentru a răspunde, astfel, interesului mare manifestat de potențialii beneficiari în accesarea fondurilor disponibile.