9.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI MUREȘTrei creşe şi grădiniţe reformate, inaugurate în județul Mureș

Trei creşe şi grădiniţe reformate, inaugurate în județul Mureș

Publicat în

spot_img
spot_img

În judeţul Mureş au fost inaugurate, luni, trei creşe şi grădiniţe reformate, construite cu sprijinul statului maghiar.

În localitatea Corunca de lângă Târgu Mureş, clădirea vechii şcoli reformate a fost transformată în creşă. Edificiul renovat are 400 de metri pătraţi, iar aici au acum loc trei grupe de creşă. Lucrările au costat 171 de milioane de forinţi (aprox. 490 000 de euro), a declarat ofiţerul de presă al eparhiei, pentru agenţia de presă ungară MTI.

La Sângeorgiu de Pădure a fost construită o clădire cu două niveluri pe un teren donat de către primăria localităţii. Acesta găzduieşte două grupe de grădiniţe şi două grupe de creşă. Imobilul de 550 de metri pătraţi, gândit pentru patruzeci de copii de grădiniţă şi treizeci de copii de creşă a costat 196 de milioane de forinţi (aprox. 560 000 de euro).

La Miercurea Nirajului a fost demolată o clădire veche, aflată în proprietatea bisericii, iar în locul acesteia a fost ridicată o
creşă în care au loc două grupe de copii. Nouă clădire are 348 de metri pătraţi şi a costat 140 de milioane de forinţi (aprox. 400 000 de euro). Autorizările funcţionării creşelor din Corunca şi Miercurea Nirajului se află în curs, în schimb, grădiniţa şi creşa din Sângeorgiu de Pădure au început să funcţioneze încă din anul şcolar anterior.

La inaugurarea din Sângeorgiu de Pădure, episcopul reformat Béla Kató a spus că îi place să participe la evenimente de sfinţire care au loc în clădiri în care s-a început deja activitatea, întrucât în acestea se poate vedea, deja, că biserica a construit şi comunităţi, nu doar pereţi. Potrivit episcopului, este deja un fenomen că părinţii ocupaţi lasă copiii în faţa televizorului, iar peste 10-15 ani îşi dau seama că i-au pierdut. A adăugat, de asemenea, că părinţii sunt cei care decid cum doresc să îşi crească copiii. Cu această clădire modernă, Biserica Reformată doreşte să sară în ajutorul părinţilor.

Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat ajutorul statului maghiar pentru construirea unei creşe şi a unei grădiniţe, iar ajutorul cerut a fost acordat, a spus Béla Kató. A menţionat şi faptul că noul guvern al României a lansat, de asemenea, un program de dezvoltare a unor creşe, “însă, aşa cum se vede, pot interveni multe lucruri”, a punctat episcopul, referindu-se la criza guvernamentală de la Bucureşti.

În opinia primarului oraşului Sângeorgiu de Pădure, Attila Zoltán Csibi, cheia unei vieţi fericite şi satisfăcătoare este
aceea ca în procesul de învăţământ să ai parte de bucurie, iar noua creşă şi grădiniţă oferă această posibilitate.

La Sângeorgiu de Pădure există, deja, condiţiile necesare dezvoltării în cele mai bune condiţii posibile ale copiilor, a spus Réka Brendus, şef de departament în cadrul Secretariatului de Stat pentru Politicile Naţionale din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei.

Adrian Meitner

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel