În perioada 17-19 septembrie, traficul rutier va fi închis pe mai multe străzi din municipiul Sibiu. Potrivit autorităților locale, pe următoarele drumuri nu se va putea circula cu autoturismele de vineri, 17 septembrie, ora 08.00 până duminică, 19 septembrie, ora 20.00:
-Piața Schiller,
-strada Arhivelor,
-Piața Mică,
-str. Mitropoliei, de la str. Tribunei până la str. Al. Odobescu
-str. Al. Odobescu, de la str. Mitropoliei până la intersecția cu str. Konrad Haas
-str. Cetății.
-strada Centumvirilor.
Locuitorii de pe străzile Mitropoliei și Cetății vor avea totuși acces cu mașina către proprietăți. Excepție vor face și microbuzele electrice care circulă pe Linia Verde din centrul istoric, pentru că acestea nu poluează și constituie o alternativă de deplasare.
Strada Avram Iancu va fi închisă și ea traficului între Piața Mare și intersecția cu str. General Magheru, dar doar sâmbătă, 18 septembrie, în intervalul orar 08.00 – 18.00.
Măsurile au fost luate cu ocazia ”Săptămânii Europene a Mobilității”, pentru a încuraja folosirea unor mijloace de transport care nu poluează.