Autoritățile locale brașovene fac apel către apicultorii din municipiu să ia măsuri pentru protecția familiilor de albine. Primăria a anunțat o nouă campanie de dezinsecție care va începe luni, 20 septembrie. Substanțele ce vor fi folosite sunt:
– pentru combaterea țânțarilor adulți substanța Cymina Super, aceasta face parte din grupa principală 3, TP 18, avizată de Comisia Națională pentru Produse Biocide;
– pentru combaterea larvelor substanța Vectobac WG, care face parte din grupa principală 3, TP 18, avizată de Comisia Națională pentru Produse Biocide;
Acțiunea de dezinsecție pe domeniul public și privat al municipiului Brașov se va executa în 2 etape, după cum urmează:
- Dezinsecția de la sol (zonele verzi dintre blocuri, parcuri, locuri de joacă etc), se va desfășura în perioada 20-30.09.2021, în intervalul orar 05.00-10.00, în funcție de condițiile meteo, cu un număr de 20 de echipe care vor avea în dotare aparate portabile generatoare de ceață rece și caldă.
- Dezinsecția spațială (străzi, trotuare, parcări) se va desfășura în aceeași perioadă, în intervalul orar 21.00 – 3.00, în funcție de condițiile meteo, cu un număr de 12 de echipe cu utilaje de mare putere, generatoare de ceață rece și caldă, cu pulverizare concomitentă.