Fotbaliștii de la CFR Cluj au debutat cu stângul în Conference League, după ce au fost învinși joi seară cu scorul de 1-0, în deplasare, de formația cehă FK Jablonec. Singurul gol al partidei a fost marcat de Vaclav Pilar în minutul 52, din lovitură de pedeapsă. Aceasta a fost dictată după o dublă greșeală în apărarea ardeleană: Bălgrădean a ieșit pe sub minge, iar Camora a atins balonul cu mâna în careu, fapt pentru care a și fost eliminat.
După primirea golului, echipa clujeană a ieșit la atac, și-a creat două ocazii mari de gol, dar nu a reușit să schimbe scorul partidei care s-a încheiat 1-0 în favoarea gazdelor.
La final, Dan Petrescu a declarat că CFR a evoluat cu doi jucători accidentați, Debeljuh și Omrani și că acum încearcă să repare ce a greșit predecesorul său.
„În repriza a doua nu am ce să le reproşez jucătorilor. Iar în prima, chiar dacă eram noi la capacitate maximă, adversarii au intrat foarte montaţi. Jablonec a fost mai bună fizic, a câştigat toate duelurile în prima repriză. Eu tot timpul când fac un lot mă orientez către jucători cu forţă, dar anul acesta nu am fost la CFR ca să aleg şi în momentul de față se vede că suferim. Dar repriza a doua ne dă speranţe” – Dan Petrescu, antrenor CFR.
CFR Cluj: 34. Cristian Bălgrădean – 4. Cristian Manea, 3. Andrei Burcă, 92. Mike Cestor, 45. Mario Camora (căpitan) – 10. Ciprian Deac (21. Bismark Adjei-Boateng, 61), 37. Mihai Bordeianu, 19. Juan Culio (29. Rachid Bouhenna, 56) – 9. Billel Omrani, 22. Gabriel Debeljuh (7. Adrian Păun, 81), 27. Claudiu Petrila (18. Valentin Costache, 62). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 23. Cristiano Figueiredo, 89. Otto Hindrich – 13. Denis Ciobotariu, 75. Mihai Adrian Gîdea, 82. Alin Fica, 96. Florin Ştefan, 98. Raul Haiduc.
În cel de-al doilea meci din cadrul grupei D a Conference League, clujenii vor întâlni FC Randers, în data de 30 septembrie.
credit foto:CFR Cluj