Zsolt Semjén, viceprim-ministrul Ungariei responsabil pentru politici naţionale, a fost unul dintre invitații de laCongresul UDMR desfășurat la Sângeorgiu de Mureş. Acesta este și preşedintele Partidului Popular Creştin-Democrat (KDNP) și a declarat că Ungaria are şapte vecini şi că a reuşit să încheie o colaborare strânsă cu toți aceștia, exceptând România.
La Congresul UDMR desfășurat vineri la Sângeorgiu de Mureş au fost invitați mai mulți lideri politici de la Budapesta, printre care vicepremierul Ungariei, dar și vicepreşedintele principalului partid de guvernământ,Fidesz, Katalin Novák, ministru fără portofoliu responsabil pentru familii.
Adresându-se delegaţilor congresului, dar şi preşedinţilor partidelor româneşti şi prim-ministrului RomânieiZsolt Semjén a declarat că interesul Ungariei şi al tuturor maghiarilor este ca relaţiile româno-ungare să fie cât mai bune. A menţionat că Ungaria are aceleaşi probleme cu Ucraina ca şi România, legile adoptate în această ţară afectează deopotrivă comunitatea naţională maghiară şi cea românească. Cu restul ţărilor vecine însă Ungaria a reuşit să ajungă la compromis. A remarcat de asemenea că în Serbia s-a realizat autonomia culturală a comunităţii maghiare.
„Vă atrag atenţia asupra rolului UDMR în sprijinirea relaţiilor româno-maghiare, le spun prietenilor mei români că mâna noastră a fost şi este în continuare întinsă către dumneavoastră. Interesul Ungariei este să avem relaţii româno-maghiare bune. Ungaria are şapte vecini, Ungaria are o relaţie similară cu Ucraina, la fel cum are şi România din perspectiva comunităţii române”, a declarat Semjén Zsolt.
Acesta a mai făcut referire la relația stânsă dintre guvernul de la Budapesta și guvernele care fac parte din grupul de la Visegrad, subliniind în același timp colaborarea cu Serbia.
„Regimul Milosevici i-a lăsat cumva în urmă pe maghiari, dar mulţumită organizaţiei de maghiari (…) am realizat o înţelegere istorică”, a punctat Zsolt, care s-a mai întrebat că dacă s-a reuşit încheierea unei colaborări cu sârbii, de ce nu s-ar putea încheia una şi cu România.
„Mâna noastră stă întinsă şi contăm pe rolul UDMR pentru sprijinirea relaţiilor româno-maghiare. Dumnezeu să binecuvânteze maghiarii din Transilvania, să binecuvânteze Transilvania şi UDMR”, a mai spus vicepremierul maghiar.
Zsolt Semjén a amintit de asemenea, că maghiarii din Transilvania nu au cerut niciodată ceva care nu ar fi fost general
acceptat în UE.
“Dacă ar fi să acceptăm că există drepturi în UE care le revin altor comunităţi naţionale, dar nu şi nouă, am accepta că suntem mai prejos de celelalte naţionalităţi din Europa. Ceea ce nu este adevărat. Nu suntem mai prejos faţă de nimeni. Ceea ce alţii pot, putem şi noi, ceva ce este permis altora, ne este permis şi nouă, ceea ce li se cuvine altora, ni se cuvine şi nouă”, a afirmat vicepremierul. El a menţionat că oricine a dorit să fie cetăţean ungar, a avut această posibilitate.