Senatorul PSD care reprezintă județul Maramureș în Parlament, Sorin Vlașin, a declarat recent că dubla măsură caracterizează acțiunile actualilor guvernanți. Pe de o parte, cei care fac o nuntă cu 200 de oameni sunt amendați, iar organizatorii unui congres cu peste 5000 de participanți sunt lăsați să vină într-o sală din București, fără ca cineva să aibă nicio problemă cu asta.
Într-o recentă intervenție publică, senatorul Sorin Vlașin se întreabă cum o să explice PNL dubla măsură. Ce să mai înțeleagă românii atunci când văd că legea este numai pentru unii.
”România a intrat oficial în valul IV al pandemiei, iar specialiștii fac prognoze tot mai sumbre. Regulile pe care trebuie să le respecte românii devin tot mai stricte, în special în ceea ce privește organizarea de evenimente. La nunți și botezuri pot participa maxim 200 de persoane, iar la mitinguri 100. În schimb, la Congresul PNL, programat pentru 25 septembrie vor putea participa 5000 de oameni. Regulile aplicate românilor nu sunt valabile și pentru partidul aflat la guvernare! Un concert programat în București în aceeași zi ca și congresul PNL s-a anulat, din cauza pandemiei! În schimb, organizarea congresului merge mai departe! Românii văd această dublă-măsură aplicată de autorități și de aceea nu mai au încredere în măsurile impuse de guvernanți: pentru că tocmai ei nu le respectă.Cum o să explice acum de ce mirii unei nunți cu 201 persoane sunt amendați și organizatorii unui congres cu 5000 de persoane, nu?” a spus senatorul de Maramureș, Sorin Vlașin.