În Timișoara o piață îi poartă numele, iar în localitatea sa natală, Cârțișoara, a fost deschis un muzeu care cuprinde cărți care i-au aparținut, fotografii, ceramică, lăzi de zestre și icoane pe sticlă. Gheorghe Cârțan a rămas în istoria noastră, a românilor, ca un luptător pentru independența celor din Transilvania. A trecut ilegal granița, a transportat cărți pentru elevii din Transilvania, s-a întâlnit cu împăratul Franz Joseph și i-a uimit pe italieni cu portul său popular. A fost bătut pentru că și-a exprimat dragostea față de țară și probabil, dacă ar fi trăit, ar fi participat și la Marea Unire din 1918.
Viața lui Gheorghe ”Badea” Cârțan
S-a născut în Cârțișoara, județul Sibiu, în 24 ianuarie 1849. A fost fiul lui Nicolae Cârțan și al Mariei Budac și a mai avut șase frați și surori. Nu a fost căsătorit și nu a avut urmași direcți, nu a fost înscris în școli înalte, dar dragostea față de România și poporul român l-a făcut să lupte așa cum mulți absolvenți ai unor instituții de învățământ de prestigiu nu au făcut-o. A învățat singur în anii tinereții, iar în 1860 a plecat pentru prima dată cu oile pe munte, alături de membri familiei sale.
La vârsta de 14 ani a trecut pentru prima dată, ilegal, granița dintre Imperiul Austro-Ungar și România pentru a vedea țara în care frații săi români trăiau liberi de stăpânire străină.
După moartea tatălui său, în iarna dintre anii 1866-1867, rudele sale i-au propus să fie cioban, însă Gheorghe a refuzat. A preferat să își ia partea de moștenire, însumând 40 de oi, și a plecat spre România. Pe drum s-a asociat cu Ion Cotigă, un intelectual care l-a învățat carte și alături de care a petrecut mult timp la sud de Carpați. A învățat să scrie și să citească și pasionat fiind de istorie și-a îmbogățit repede cunoștințele despre trecutul și prezentul unui popor pe care avea să-l iubească până la ultima suflare.
În iulie 1867, Cârțan și Cotigă s-au așezat cu oile lângă Ciulnița ( în prezent, localitatea aparține din punct de vedere administrativ de județul Ialomița ), după ce doar cel din urmă a trecut legal frontiera de stat. Deși Gheorghe nu avea buletin, cei doi prieteni au reușit să închirieze un teren pentru stână și pășuni. Trei ani mai târziu Gheorghe a împlinit vârsta pentru a putea fi înrolat în armata Austro-Ungară, fapt ce s-ar fi petrecut dacă tânărul s-ar fi întors în Transilvania. A preferat să rămână în România, chiar dacă i-a fost greu ca ani de zile să nu primească nicio veste de acasă. După ce în anul 1877 armata română a rechiziționat de la el 1200 de oi și nutrețul pentru iarnă, acesta s-a înrolat voluntar în Războiul de Independență al României. Nu a fost trimis în luptă pentru că nu a terminat instrucția până la încheierea conflictului. Dragostea pentru familie l-a făcut pe Gheorghe Cârțan ca în 12 iulie 1878 să plece spre Transilvania, pentru a ajunge acasă. Avea să afle însă, că în perioada în care a fost plecat, autoritățile austro-ungare l-au dat în urmărire pentru că nu urmase stagiul militar pentru armata ocupantă, iar tânărul s-a oferit voluntar. Potrivit istoricilor, Gheorghe a fost repartizat la Regimentul 31 Infanterie de la Șemlin, lângă Belgrad.
După trei ani de serviciu militar a fost lăsat la vatră în data de 8 mai 1881 și câteva zile mai târziu a pornit spre Ciulnița, la prietenul său Ion, care rămăsese acolo să aibă grijă de animale. Pentru că nu au mai reușit să colaboreze, Gheorghe Cârțan a luat cele 400 de oi care îi aparțineau și s-a întors în Transilvania, unde a fost amendat în repetate rânduri pentru că ovinele au intrat pe pământurile deținute de sași. Sancțiunile exagerate l-au făcut pe tânăr să rămână fără niciun animal și chiar dacă a depus mai multe plângeri autorităților din Brașov, acestea au rămas fără un răspuns favorabil. Setea de dreptate l-a determinat să încerce să ajungă până la împăratul Franz Joseph, la Viena, însă petițiile înaintate au fost respinse și demersurile sale amânate în mod repetat de funcționari.
Greutățile nu s-au oprit aici pentru ”Badea” Cârțan care a fost arestat și bătut de jandarmi pentru că în anul 1894 a asistat, la Cluj, la procesul memorandiștilor. Oamenii legii nu au putut concepe ca un om simplu să participe din proprie inițiativă la un proces atât de important.Aceștiaau bănuit că tânărul avea scopuri ascunse așa că și-au îndeplinit cu mult zel datoria.
”Badea” Cârțan și lungul său drum prin Europa
După ce a reușit să scape, Gheorghe a ajuns totuși la Viena, unde s-a înfățișat împăratului și i-a arătat acestuia rănile suferite. Franz Joseph a promis că va face dreptate și că vinovații vor fi pedepsiți. Acest lucru s-a întâmplat tot în 1894, iar un an mai târziu, în luna ianuarie, ”Badea” Cârțan a plecat la București pentru a vedea statuia lui Mihai Viteazu pe care îl considera un mare erou al românilor. A străbătut întreaga distanța pe jos, în condiții grele, înfruntând vântul, frigul și ninsorile, iar după ce a ajuns în actuala capitală a României, a admirat statuia voievodului și s-a culcat în zăpadă pentru că nu avea bani să înnopteze la un han. A două zi a fost văzut de Ion Grama, un făgărășean care lucra la Liga Culturală. Prin intermediul acestuia i-a cunoscut pe Vasile Alexandrescu-Urechia, istoric, scriitor, om politic și membru fondator al Academiei Române, dar și pe profesorul Grigore Tocilescu. Cât timp a stat în București, Gheorghe, pasionat de istorie și cultură, a vizitat muzeele din capitală, Ateneul Român, Universitatea, Academia Română și a cunoscut mai multe personalități ale vremii, printre care: Valeriu Braniște, Constantin Mille, Constantin Graur, Nicolae Iorga, George Coșbuc, Spiru Haret, Toma Stelian, Take Ionescu și I. C. Brătianu.
După ce în anii 1895 – 1896 i-a vizitat la închisoarea din Vac, Ungaria, pe memorandiștii condamnați la detenție, un nou vis a început să prindă contur în mintea lui ”Badea” Cârțan. O veche expresie spune că ”toate drumurile duc la Roma”, astfel că Gheorghe și-a dorit să viziteze Columna lui Traian. I-a povestit lui Vasile Alexandrescu Urechea planul său, a primit susținerea morală a profesorului, scrisori de recomandare și bani pentru drum. În data de 3 ianuarie 1896 a plecat pe jos spre Roma, cu doar câteva haine de schimb, puține merinde, boabe de grâu și un pumn de pământ din grădina casei.
Traseul pe care l-a urmat a trecut prin Timișoara, Szeged, Budapesta, Viena, Salzburg și Innsbruck. De aici a trecut munții Alpi pentru a ajunge la Genova, iar după ce a petrecut patruzeci și trei de zile pe drum și a rupt patru perechi de opinci, a intrat în Roma. Ajuns în față Columnei lui Traian, ”Badea” Cârțan a presărat pământul românesc și boabele de grâu în fața monumentului, unde, ostenit de drum, a dormit până a doua zi. S-a trezit înconjurat de o mulțime de curioși, mulți dintre aceștia spunând, după ce au văzut costumul popular în care era îmbrăcat, ”un dac a coborât de pe columnă”. Aflând povestea țăranului roman, presa italiană i-a dedicat pagini întregi în ziarele vremii, iar scriitorul Duiliu Zamfirescu, diplomat roman delegat la Roma, după ce a aflat povestea lui ”Badea” Cârțan, s-a întrebat: ”ce putere misterioasă mânase pe acest țăran spre obârșia neamului său?”. Nu era altceva decât dragostea față de țară, față de neamul său pe care l-a iubit o viață întreagă și pentru cultura căruia, a făcut atâtea sacrificii.
În primăvara lui 1896 s-a întors în Cârțișoara natală, a fost bătut de jandarmii unguri, iar cărțile de limba română și fotografiile făcute în Italia i-au fost confiscate. Trimis la Judecătorie, în Făgăraș, una dintre întrebările ce i-au fost adresate a fost: ”ce treabă ai cu Roma și cu România?”. Așa cum era de așteptat, bunurile nu i-au mai fost înapoiate, dar asta nu l-a împiedicat pe ”Badea” Cârțan să plece din nou la drum, de această dată, la Paris. De aici a scris ziarului ”Universul”: ”francezii m-au cinstit foarte mult, ca pe un frate (…). Trăiască familia Romei și prietenii românilor”, se arată într-un articol publicat pe www.enciclopediaromaniei.ro. Studenții români din Paris l-au condus să viziteze muzeele franceze, după care Gheorghe a plecat spre Belgia, apoi Ierusalim, după care s-a întors la Roma. În capitala Italiei, cu ocazia celui de-al XII-lea congres de istorie al orientaliștilor, la care ”Badea” Cârțan a participat din proprie initiativă, a fost numit de profesorul Angelo Gubernatis să depună coroana de lauri din partea membrilor congresului la Columna lui Traian. Ziarele vremii au consemnat, potrivit portalului www.enciclopediaromaniei.ro: ”o voce puternică se auzea strigând: să trăiască mama Roma. Acest strigăt ieșea din pieptul lui George Cârțan, venit la Roma, precum se știe, în portul lui national de cioban român”.
Întors în România, acesta a început să transporte în Transilvania, pe atunci provincie a Imperiului Austro-Ungar, cărți și alte tipărituri pentru elevii și studenții ardeleni. Pentru că multe publicații erau interzise în teritoriu, ”Badea” Cârțan a dus scriiturile peste munți, ținute în desagi și urmând poteci puțin umblate pentru a nu fi reținut de jandarmi. Cărțile le-a primit prin donație de la români, sau le-a strâns la final de an școlar de la elevii care nu mai aveau nevoie de ele.
La 2 iulie 1904 a participat la serbările de la Putna pentru a comemora 400 de ani de la moartea voievodului Ștefan cel Mare. La finalul manifestărilor a plecat spre Transilvania cu traista plină de cărți, iar în luna decembrie a aceluiași an, ajuns la Cârțișoara, și-a găsit casa devastată de jandarmi, care i-au confiscat volumele românești.
”Badea” Cârțan a învățat singur, sub îndrumarea intelectualului brașovean Ion Cotigă, în prezența căruia a fost cuprins de farmecul cărților și a aflat trecutul neamului său. Se spune că a transportat ilegal peste 200.000 de volume pe care le-a împărțit copiilor, învățătorilor, țăranilor și preoților din Transilvania, după ce a traversat munții Făgăraș prin locuri numai de el știute. S-a stins din viață în anul 1911, înainte de Marea Unire și a fost înmormântat la Sinaia. Pe crucea mormântului său a fost scris: ”Aici doarme Badea Cârțan, visând întregirea neamului său”.
